Otsukimi. Semnificaţii şi obiceiuri

Vineri seara am fost cu mom, la Centrul cultural japonez. Mă bucur că a insistat să ieşim din casă, deşi vremea numai de plimbare nu era. Ba, la reîntoarcere, ne-a plouat bine. Primisem de la doamna Maria Tirenescu un mail care anunţa o întâlnire pentru a sărbătorii şi a descoperi, împreună cu cei doritori, semnificaţii şi obiceiuri legate de Otsukimi. Este sărbătoarea lunii, mai corect spus a privitului lunii. Este o ocazie oferită de terminarea anotimpului ploios în Japonia. Prezentarea făcută de Minodora Bute, secretara centrului, n-a fost exact ceea mă aşteptam, dar a oferit câteva repere, pentru noi interesante, dat fiind noutatea lor.
La final, a intervenit gazda, domnul Tzukaro. Nu sunt foarte sigur dacă aşa se scrie, cu siguranţă însă, aşa se aude. El a subliniat că sărbătoarea este în primul rând prilej pentru reîntâlnirea familiei, prietenilor. Servesc diverse mâncăruri, mai ales dulciuri, beau sake, discută şi caută iepurele din lună. Bineînţeles că mi s-a părut cam ciudat să aibă o asemenea ocupaţie, apoi am aflat că iepurele lunatic e o veche legendă de-a lor. Cu legendele n-ai cum să te iei în răspăr, poţi doar să le asculţi cu sufletul, aşa că voi căuta mai multe pe net, pentru că de la domnul Tyukaro n-am aflat mai mult.
A vorbit frumos, a vorbit cu patimă, a însufleţit inimi, acest mic japonez. Este la Cluj de cel puţin 6 ani, după cum mărturisea soţia lui. Părerea dânsului despre europeni: vorbesc, vorbesc, vorbesc, însă au uitat să privească, nu doar luna, ci tot ce este în jurul lor. Foarte curios să afle când am privit ultima oară luna, ne tot întreba la fiecare cinci minute: „ Când aţi privit ultima oară luna? Nu cinci secunde, nu zece, ci minute în şir, să admiraţi, să descoperiţi, să iscodiţi...”. Eu m-am făcut mic, mă rog, cât am putut de mic... dar voi? Când aţi privit ultima oară luna?!?
La sfârşitul discuţiilor, completărilor şi întrebărilor din public, am fost invitaţi şi delectaţi cu o gustare pregătită de soţia gazdei şi cele două tinere din ţara florilor de cireş. Ce de clişee! Cer iertare. Din ţara îndepărtatului est. Alt clişeu. Oops! S-au servit, diferite mâncăruri tradiţionale cu această ocazie. Găluşte de orez, vedetele serii, dată fiind similitudinea acestora cu luna, au sosit în două variante: cu sos de zahăr caramelizat, presărat cu praf de soia şi varianta a doua, cu pastă de fasole roşie îndulcită. Pe masă, lângă platouri, tronau două vase pântecoase cu ceai verde şi ceai din fructe de pădure, pet-uri cu apă minerală, cât pe ce să scriu milenară şi sucuri. Totul plăcut aranjat pe o faţă de masă în pătrăţele brune şi albastru închis. Nu ştiu de ce, mie aşa mi s-a părut, cele două culori făceau trimitere la subiectul întâlnirii, luna plină în anotimpul toamnei.
Alte feluri nu le mai ţin minte. Staţi să vă spun de ce. La primul fel de găluşte am făcut: yamiiii! Hei! Nu doar eu! Lasăţi, nu râdeţi, se ştie deja că-s pofticios. La cel de-al doilea, dacă nu mi s-ar fi spus că este fasole, aş fi băgat mâna în foc că au pus gem peste găluşte, aşa că m-am păcălit. Deşi nu-mi place fasolea deloc, deloc, am mâncat câteva bucăţi şi din acest fel.
Printre invitaţi, domnul Ioan Marinescu Puiu, cunoscutul autor a cinci cărţi de haiku. Domniei sale i-au fost premiate câteva poeme la concursurile nipone de haiku. E foarte apreciat de cititorii acestor scurtisime perle, nu numai aici, ci şi în Japonia şi India. Ne-a încântat cu lectura câtorva dintre ele, avânt drept tematică luna.
Alţi participanţi: o studentă la facultatea de litere din Cluj, de origine niponă, doamna Tzukaro şi încă două tinere japoneze, nu ştiu cu ce ocazie în oraşul nostru, doamna Mirela Trif, din Câmpia Turzii, ucenică şi dânsa în ale haiku-ului, membră a grupului Romanian Kukai. Sosise la Cluj special pentru această întâlnire. A fost o surpriză pentru ea şi s-a arătat încântată să mă întâlnească în carne şi oase. A venit să-mi vorbească imediat ce prezentarea a luat sfârşit. Bineînţeles, după cum vă închipuiți, doar mă ştiţi, n-am reuşit să leg două cuvinte. Drept care i-am oferit adresa de mail, doar, doar, trec şi trece peste momentul de stânjeneală. Alţi participanţi: iubitori ai Japoniei, ai culturii nipone, de toate vârstele, din cele mai variate domenii de pregătire.
Neobişnuit pentru mine, m-am împrietenit foarte repede cu doamna Tzukaro. Una din fete, studentă la conservator, secţia vioară, o învăţa să pronunţe litera „l”. Îi admiram doamnei eforturile şi perseveranţa în a învăţa pronunţia unei litere care, am aflat, cu stupoare, na! uite recunosc, că în limba niponă nu există. Pronunţa un „l” mai aproape de „r” şi râdea din toată inima de fiecare dată când pronunţia ei era exactă.
Amândoi, soţ şi soţie, rătăciţi la Cluj, posedă, lucru rar, un zâmbet cald care nu poate decât să lege oameni. De mirare că m-am lipit de ei imediat? Domnul Tzukaro a venit şi m-a salutat, am dat mâna şi, după o scurtă discuţie, m-a invitat la următoarele reuniuni. L-am asigurat că voi profita de orice pretext îmi va fi oferit de-acum înainte pentru a descoperi lucruri noi despre cultura care m-a reaşezat pe drumul poeziei. Bucuroasă, doamna m-a învăţat primele cuvinte în japoneză: mama - Oka-san, bunica – Oba-san, bunic – Ogi-san, multumesc – arigato şi la revedere - sayonara. Nu ştiu dacă exact aşa se scrie, sigur aşa se pronunţă. Am reuşit astfel la plecare, împreună cu o mică plecăciune, să îmi iau rămas bun de la gazde, cu un salut, stil nipon: Sayonara.


Redau şi o parte din prezentarea făcută nouă, completată de mine cu date descoperite pe diverse site-uri.

Otsukimi (お月見) – Privirea Lunii

După o vara umedă, ce pare aproape interminabilă, tsuyu, apariţia lunii pline într-o noapte de toamnă poate fi o privelişte minunată. Otsukimi, literal, privirea lunii, este un obicei provenit din China şi cultivat în Japonia din secolul al X-lea.
Oamenii vechii Japonii aveau un ataşament emoţional profund faţă de luna mereu schimbătoare, un corp ceresc mistic care le măsura viaţa în vremuri şi anotimpuri. Cea mai veche povestea japoneză populară este "Taketori monogatari", povestea unei prinţese de pe Lună.
Luna plină era considerată cea mai frumoasă dintre toate feţele pe care le lua astrul în fazele ei iar dintre toate lunile pline, cea mai frumoasă era cea de la mijlocul toamnei numită Chushu no Meigetsu sărbătorită în mod tradiţional în 15 august în conformitate cu vechiul calendar lunar.
Obiceiul realizării banchetelor în aer liber pentru admirarea lunii a devenit unul comun în epoca de aur a Japoniei, perioada Heian (794-1192). Aristocraţii vremii se bucurau de petreceri elegante la lumina lunii numite Mizuki şi Tsuki- no- utage în timpul cărora compuneau poeme scurte din 31 de silabe numite waka, ascultau muzică şi se plimbau în bărci de plăcere din care priveau reflecţia lunii în apa mişcătoare.

Otsukimi din zilele noastre sunt ţinute pentru a petrece un timp plăcut cu prietenii şi familia. Ele sunt marcate de decoraţiuni cu iarbă de pampas, susuki, şi ofrande din găluşte de orez, tsukimi dango, castane, kuri, boabe de soia, şi sake. Vesela folosită reflectă elemente care sugerează luna.

Din perioada Edo festivalul a câştigat popularitate şi în rândul agricultorilor care aduc ofrande lunii pentru o recoltă bogată. Sunt oferite cartofi dulci, fasole sau castane.
Astăzi un mic aranjament din iarba de pampas, susuki, şi trifoi, hagi, constituie darul oferit în speranţa ca dorinţele bune să devină realitate.
Unul din cele mai populare locuri pentru admirarea lunii pline în Japonia este considerat iazul Osawa no ike din Kyoto. Aici bărcile cu cap de dragon, care pot fi văzute plutind pe apă însoţite de muzică tradiţională cântată la koto, crează o atmosferă magică. De asemenea la altarul Shinto Shimogamo din Kyoto, otsukimi este sărbătorit prin dansuri vechi din perioada Heian.




Influenţa acestui eveniment a ajuns până la Mc. Donald`s care oferă, ca noutate de toamnă sandwich-ul Tsukimi, pe o chiflă sunt aranjate un ou prăjit şi o felie de caşcaval. Reclama folosită cuprinde nişte iepuri zburători preluaţi dintr-o veche legendă legată de acest eveniment care vorbeşte despre un iepure care face mochi (pastă de orez) pe lună. În alte culturi, precum cea chineză sau indiană de unde se pare că ar descinde această legendă, prezenţa iepurelui pe lună are alte explicaţii.
Spre deosebire de China, de unde provine acest obicei al lunii, pe lângă data de 15 august stabilită tradiţional ca otsukimi, în Japonia există încă o dată pentru această sărbătoare în 13 septembrie numită juusanya (十三夜), a 13-a zi a lunii, sau ato no tsuki（後の月）, ultima lună. În realitate ziua de otsukimi se schimbă de la un an la altul. Şi aceasta datorită faptului că otsukimi este o sărbătoare stabilită după calendarul lunar, dar care îşi urmează cursul în prezent după calendarul solar.

O întrebare valabilă ar fi aceea dacă sărbătoarea lunii pline de la mijlocul toamnei se suprapune realmente cu apariţia lunii pline pe cer. Dacă comparăm data sărbătorii conform calndarului lunar şi forma/ faza lunii în realitate pe parcursul mai multor ani putem observa ca data de 15 nu este relevantă întotdeauna. Se încadrează aproximativ în intervalul 13- 17.

Dacă vă întrebaţi despre iepuri ...n-am găsit nimic despre aceasta legenda. Pot să spun doar că în Japonia, nu văd „Omul din Luna" sau brânză elveţiană, ei văd un iepure preparând mochi, pastă de orez. Tu poţi să vezi asta?

Exemple de haiku cu motivul lunii au fost oferite de domnişoara Minodora Bute.
Sunteţi invitaţi să contribuiţi şi dumneavoastră, cu creaţiile proprii.

“Potriveşte-i un mâner
lunii:
ce evantai frumos! “
(Sokan – considerat întemeietorul haiku-lui)

“Norii, când şi când,
acoperă luna împrospătând
lumina privirilor.”
(Matsuo Basho)

“Iată! luna glacială
pictează umbrele copacilor
pe zăpadă!”
(Otani Kubutsu)

“Sub zborul gâştelor sălbatice,
pe o colină, la poale de munte,
luna îşi scrie numele.”
(Yosa Buson)

„În lumina lunii,
prunul alb devine din nou
un pom al iernii.”
(Yosa Buson)

“Nimbul lunii-
nu-i oare parfumul florilor de prun
înălţat la ceruri?”
(Yosa Buson)

Exemplu de tanka/ waka:

“Cad fulgi, cad fulgi de nea
Pe prunul abia înflorit
Ca să-ţi arăt minunea,
Eu i-am cules din ramuri-
Dar mi s-au topit în palmă!”
(Poet anonim)



Bibliografie:
Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc – Interferenţe lirice, Constelaţia Haiku, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989.
Ion Acsan, Dan Constantinescu – Tanka-Haiku, Antologie de poezie clasică japoneză, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

Surse electronice:
http://www.kyoto.travel/events/otsukimi_moon_viewing.html
http://mboogiedown-japan.blogspot.com/2007/10/otsukimi-honorable-moon-viewing.html
http://www.sci-museum.kita.osaka.jp/~kazu/tsukimi/newtukimi.html
http://www.japan-guide.com/e/e2277.html