Azi am avut inspecţie!

- Ţi-ai învăţat pentru azi?
- Nu… răspunsei
Eram în general, nu spun la ce şcoală, nici în ce clasă, pentru că timpul şi locul nu sunt importante. Tot ce contează, e să fac ceva ca profesoara să nu mă asculte. De ce? Păi… din nefericire pentru noi…. e inspecţie. De ce pentru noi şi nu pentru profesoară?
Să vă explic. Profa e plicticoasă rău, toţii copiii o urasc, cel puţin cei din şcoală. Vine inspecţia şi trebuie să facă o impresie bună. Nu? Aşa că presează elevii. Plus că, tema pentru azi a fost uriaşă! Iar eu nu am făcut-o. De-alături, vărul meu îmi tot punea întrebări stupide.
- Ce te faci?
- Ceva…
- Ce anume?
- Nu ştiu…
- Ce faci tu întotdeauna în astfel de situaţii, trage singur concluzia dacă vede că de la mine nu scoate mare lucru.
- Găsesc o scuză stupid.
- Şi... e chiar atât de greu?
- Păi… Dacă timp de trei ani găseşti scuze care mai de care mai prosteşti, într-un final rămâi fără idei.
- Plus că majoritatea le-am folosit ca să scap de ora de sport.
- De ce nu faci sport, mă slăbănogule? întreabă Tudor. Aşa îl chema pe vărul şi colegul meu de bancă.
- Ce pot să spun?! Banca e fooooaarte sexy! răspunsei, dându-mi ochii peste cap cât mai semnificativ.
Pentru că n-am găsit nimic care să rezolve favorabil situaţia, m-am dus direct la profă, în clasă deja. Păşeam cu tupeu spre zona crepusculară. I-am trântit pur şi simplu adevărul: nu mi-am făcut tema şi nici nu am învăţat.
Din senin simt că mâna lui Dumnezeu a coborât din ceruri şi mi s-a aşezat deasupra capului în timp ce profa a spus:
- Bine. Nu te întreb nimic.
Fac stânga-mprejur şi trec la loc. Nu ştiam ce se va întâmpla. Atmosfera era prea încordată. Singurul relaxat, eu.
Inspectorul a venit şi s-a aşezat in ultima bancă. Ora a început cu totul altfel decât de obicei. Profa ne citea, punea întrebări, îi păsa sau cel puţin se prefăcea. Elevii erau mereu cu mâna pe sus. Bineînţeles că şi eu, doar făceam parte din decor, sigur că nu mă va pune să răspund. Dar nenorocirea s-a întâmplat. Profa m-a pus să răspund tocmai când, plictisit de mascaradă lăsasem jos cele două degeţele. Mâna ce atârna până atunci prietenoasă deasupra capului m-a strivit ca pe un gândac.
Din păcate nu vă pot spune ce s-a întâmplat în continuare. Ar fi imposibil. Restul amintirii a fost distrusă de un tip în costum ce locuieşte în capul meu de ceva vreme, pe nume Don.
-Ba nu, răsună scurt răspunsul acestuia.