Privind dinspre maturitate spre copilărie

Teodora Gogea
- Interviu -


Ultima zi a prezenţei caravanei Gaudeamus la Cluj a fost şi cea mai bogată în lansări de carte. Dintre toate, două astfel de evenimente mi-au atras atenţia, lansarea a două volume de poveşti:
„Fetiţa care s-a-mpiedicat de şarpe”, autoare Teodora Gogea şi
„Pisoi mai mari, pisici mai mici şi un castel cu 5 pitici” de Vasile Igna.
Recunoscut eu însumi ca autor de basme, nu puteam scăpa o astfel de ocazie.
Primul autor abordat, corect autoarea, pentru că este o doamnă care deşi aparent fragilă, fascinează de la prima privire, a fost d-na Teodora Gogea. Redau mai jos câteva date despre parcursul de până acum al autoarei, culese din vasta lume a virtualului.
Teodora Gogea s-a născut la 26 aprilie 1980, în localitatea Sărmaşu, judeţul Mureş. Pe linie paternă, este descendenta unei vechi familii nobile din Maramureş
Până în 1998 urmează "Liceul de arte plastice" din Braşov iar în 1999 absolvă, ca sefă de promoţie, Liceul "Romul Ladea" din CLUJ-NAPOCA. Din 2003 este absolventă a "Universităţii de Artă şi Design" din Cluj-Napoca, secţia pictură de şevalet iar în 2005 a absolvit Programul de studii postuniversitare de master al aceleiaşi Universităţi. În prezent este artist liber profesionist.

La cele câteva întrebări îndrăznite, a răspuns promt, relevând o personalitate stăpână pe cuvânt, nu doar pe şevalet.

De ce literatură pentru copii? Este un capitol dificil, o cenuşăreasă a literaturii române, marginalizată.

Am ales literatura pentru copii tocmai datorită faptului că este marginalizată, pe nedrept după părerea mea. Propria mea copilărie a fost marcată de lecturi ce ulterior mi-au format caracterul, spiritul şi modul în care am perceput lumea, oamenii şi sentimentele ce îi leagă. Cred că "hrana" ce ar trebui drămuită, aleasă şi împărţită cu grijă unui copil la vârsta uimirii şi descoperirilor minunate, ar trebui să fie aceea a "comorilor" de înţelepciune ce sunt păstrate în poveşti, basme, mituri,legende, epopee şi poezii. Cred în valoarea formatoare a literaturii pentru copii şi de aceea, sunt convinsă că atâta timp cât vor fi copii, literatura pentru copii va fi şi ea vie.

Într-o perioadă când piaţa este inundată de traduceri, mai ales din engleză, credeţi că există şanse ca poveştile noastre, cele care au înflorit imaginaţia părinţilor şi bunicilor noştri să ajungă la micii cititori de azi?

Realitatea descrisă de piaţă este într-adevăr una dezamăgitoare, inundată de traduceri şi preluări la a nu ştiu câta mână, de o calitate îndoielnică, nici măcar reeditări ale unor traduceri prestigioase româneşti, însă în egală măsură, aşa cum mi-au confirmat-o propriile lansări de carte, copiii sesizează rapid şi reacţionează cu sinceritatea tipică vârstei la tot ce este aproape de sufletul lor şi mai ales la tot ce este realmente definibil ca fantezie, originalitate, noutate, ludic. Consider prin urmare, că asemeni copilului din povestea lui Andersen care a strigat în gura mare că "Impăratul e gol!", cititorii de carte pentru copii vor sancţiona mai devreme sau mai târziu, inflaţia de "maculatură" promovată de editurile aflate doar în căutarea profitului şi se vor reorienta spre "literatură".

Am găsit informaţii despre tablourile dumneavoastră, mai puţin despre scris. Sunteţi la prima încercare?

Nu este prima mea încercare, am mai publicat o carte pentru copii intitulată "Minunatele memorii ale lui Hamsi-Ramsi", o povestire structurată în trei părţi ce deapănă viaţa şi aventurile unui hamster pe nume Ramses de-a lungul captivităţii sale printre oameni. A apărut în 2007 la editura Limes, Cluj-Napoca, prin sprijinul şi deschiderea celor doi oameni de cultură deosebiţi: Ana şi Mircea Petean. Am ilustrat de asemenea şi acea carte, ambele sunt prezentate pe site-ul meu personal cu deosebirea că pe site sunt încărcate doar ilustraţii aparţinând povestirii lui Hamsi-Ramsi.

Din ce nevoie s-a născut cartea? Titlul este ispititor, trebuie să recunosc.

"Fetita care s-a-mpiedicat de Sarpe" este rezultatul privirii retrospective dinspre maturitate înspre copilărie, încercând să transmită copiilor mesajul importanţei covârşitoare a găsirii şi păstrării propriei identităţi şi a propriului suflet.
Adaug faptul că "Fetiţa care s-a-mpiedicat de Şarpe" este o mitologie fantastică, ce prezintă povestea Thirei, pornită într-o călătorie iniţiatică prin viaţă, lumi şi spaţii culturale diverse din dorinţa de a şti cine este ea însăşi. Iniţierea este desăvârşită odată cu descoperirea artei şi a creaţiei ca valori vitale. Aceasta este de altfel, ideea fundamentală a cărţii şi mesajul pe care am dorit să îl transmit prin povestea Thirei.

Cum se împacă cele două, pictura şi scrisul?

Pictura şi scrisul se împacă foarte bine în cazul meu, întrucât aşa cum şi în povestea mea, lumea este compusă şi din imagini şi din cuvinte şi din sunete, îmbinarea expresiei vizuale cu cea literară este doar o formă de sinestezie pe care eu încerc dealtfel să o promovez.

Dacă ar fi să alegeţi...

Nu se pune problema unei alegeri.

Pregătirea dvs. este cea de pictor. V-aţi gândit la o carte de copii bazată nu pe scris ci pe imaginea vizuală? Să-i faceţi pe copii să-şi construiască propria poveste, pornind de la imagini?

Acest concept este unul obişnuit în occident, există deja astfel că nu mă atrage pentru că este foarte aproape de ideea de găselniţă.

O ultimă întrebare, mai neobişnuită: din experienţa dvs, referindu-mă şi la prima dvs carte, Hamsi - Ramsi, la ce sunt mai receptivi copii? La desenele haioase cu animăluţe sau la textele umoristice, ce însoţesc desenele?

Ceea ce m-a surprins a fost faptul că cei mici sunt mai serioşi decât adulţii
şi nu cad în capcana facilului. Ei au apreciat detaliile legate de introspecţiile hamsterului referitoare la lumea înconjurătoare şi evenimentele deosebite la care acesta a fost martor, de exemplu revoluţia din 1989.