trecere

Cuvîntul curînd este cel care concentrează energia unei anume nerăbdări constrînsă la aşteptare. Mugurii, care au tot crescut şi s-au umflat o iarnă întreagă, nu sînt decît pandantul adolescentei care s-a împlinit şi ea încet-încet şi este acum în pragul unei ceremonii de trecere la o altă vîrstă şi la un alt înţeles al vieţii. Zăbava este uşor confuzivă, e un gata oricînd care stă sub presiune şi pregetă mai curînd dintr-o constrîngere nedorită.

Poemul e prins ca într-o ramă simbolică intre mugurii de cireş şi kimono care ne transportă într-o stampă de epocă. Adolescenta însăşi, în contextul acestei alegorii cu recuzită japoneză, nu este decît un mugur, un ochi (închis încă în vechiul vis) gata să plesnească pe cireşul vechi şi încă viguros al natului. Puse în paralel, plasate sub surdina decenţei, cele două aşteptări se contaminează de o tensiune tăcută. Există în ele o reţinere, o şovăială, o sfială în a trece pragul. În a se deschide în floare, în a deschide ochii către o lume nouă, pe cît de tentantă, tot pe atît de plină de necunoscut şi de hazard.

Şi cireşii ce vor înflori (curînd), şi kimono-ul ritual (imprimat poate cu flori de cireş) par a fi doar lumea cea nouă în care adolescenta, devenită femeie, va evolua în primăvara vîrstei. Cele două anotimpuri întrepătrunse sînt şi ele doar unul, augmentat prin această miraculoasă contopire.

Comentariu: Doina Bogdan