Diriga 009

Prima zi de şcoală. N-am bănuit atunci, că peste doar trei săptămâni voi spune despre cineva că este cea mai bună dirigintă din lume. Asta în ciuda faptului că mi-a dat un 2. La engleză, bineînţeles. Dar să încep cu începutul, aşa cum este firesc.
- Sunt doamna Gabor. Sanda Gabor.
Parcă suntem într-un film cu James Bond. Am dreptate? Aşa s-a prezentat clasei 9 B, profesoara de engleză şi diriginta noastră.
Înaltă de 1, 65, nu mai mult, impune, nu prin silueta, uşor rotundă, ci prin caracter şi felul în care abordează orice subiect. Cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, păr scurt, blond, ochii ei căprui te fixează imediat ce te-au prins în colimator. Calcă iute, hotărât. Gesturi precise, aproape sacadate. Te aştepţi să fie profă de mate, în nici un caz de limbi străine.
Avertizarea vremurilor ce ne-aşteaptă a venit de la început: am de gând să vă învăţ engleză. Şi nu oricum. O să ajungeţi că, dimineaţa când vă treziţi, să vă spuneţi: am cu Gabor. Lua-o-ar dracu şi pe asta!
Orele au loc oriunde şi oricând. Ne întâlnim cu ea, n-are importanţa unde, conversaţia se desfăşoară numai în engleză. Să nu te pună Domnul să scoţi un cuvânt în română, mai ales la ora ei. Catalogul se completează automat cu un 2.
Lecţii doar în clasă? S-o credeţi voi! La ora 20: 30, seara, of course! trimite linkul lecţiei pe calculator. Unele sunt chiar amuzante. De exemplu, Battle Ship. De câte ori reuşeşti să loveşti nava inamică, se deschide o fereastră cu un exerciţiu de gramatică. La sfârşit, primeşti notă. O precizare: pe net au loc mai ales lecţiile de gramatică.
La aceeaşi oră încep meditaţiile. Până la 22: 30. Poţi întreba orice. În engleză, normal!
Orele cu ea au devenit şi ore de religie. Ne rugăm fierbinte, în gând, bineînţeles, să nu fim luaţi la întrebări şi dacă totuşi se întâmplă, să descoperim rapid, prin cotloanele minţii, cuvântul cerut, expresia potrivită. De ce rapid? Nota scade cu un punct sau chiar două, funcţie de lungimea ezitării.
Ca să fiu corect, trebuie să mai adaug ceva. Important. Cu toate că, la orele ei este un adevărat dictator, sergenţi din armată să se ascundă, cum iese pe uşă clasei devine cea mai amuzantă şi agreabilă dintre profii pe care i-am întâlnit.
La sfârşitul celei de-a doua săptămâni de şcoală, surpriză: sâmbătă adunarea la capătul cartierului Mănăştur. Pentru cei care nu ştiu, e cartierul în care locuiesc. Unul periferic învecinat spre nord cu păduri, loc de odihnă duminicală, mult iubit de clujeni. Deşi nu s-ar zice, după mormanele de gunoaie rămase în urma lor.
Revin. Mergem la iarbă verde! Tot aşa de bine puteam spune ”la ceapă verde” pentru că a fost prezentă din plin la gustarea luată împreună. Pentru mine, o premieră ieşirea cu colegii de clasă iar la final, am concluzionat fără ezitare, una plăcută. Căci abia atunci am înţeles scopul excursiei. Eliberaţi de supravegherea profesorilor, departe de sălile de clasă, de constrângerile impuse de riguroasa disciplină, aveam ocazia să ne descoperim reciproc dincolo de „coperţi”. Şi pentru că tot este profesoară de engleză, discuţiile s-au purtat numai în respectiva limbă. Nu conta accentul nostru care bănuiesc ar fi pus pe fugă orice britanic veritabil, nu conta conversaţia destul de împiedecată, pentru că nimeni nu ne spusese cum să-i spunem la slănină în altă limbă decât a noastră. Mai importantă s-a dovedit prietenia ce s-a înfiripat între noi. S-a râs, s-a glumit, s-a cântat, am jucat footbal. Toţi la grămadă. Zbieretele noastre au umplut valea. Bănuiesc că cei care treceau prin zonă ne-au categorisit drept o ceată de englezi ţăcăniţi.
Am înregistrat aici o altă premieră. Pare că anul a fost încărcat doar cu premiere pentru mine. Am mâncat slănină bine prăjită pe focul pe care subsemnatul l-a aprins şi întreţinut, ceilalţi fiind complet pe dinafară în nobila „artă” a supravieţuirii în natură. Vedeţi cum mă laud?
Singurele lucruri neplăcute: milioanele de musculiţe care ne-au însoţit escapada, asta până când focul, dar mai ales fumul, le-a alungat şi arsura provocată de o bucată de slănină rumenită, înfiptă în nelipsita nuia, stângaci condusă de Iulia, colega despre care am povestit deja în altă parte.
Mâncarea a fost servită cu mâna. Aud? Ce să caute tacâmuri între „tocilari”? Hm! Să fim serioşi!
Săptămâna imediat următoare, lecţia de engleză s-a desfăşurat la Grădina Botanică, una din cele mai frumoase şi mai bogate în specii de plante din Europa. O altă provocare pentru noi. Timp de două ore am fost supuşi artileriei grele: mine personale, grenade, mitraliere cu gloanţe de calibru „2” în catalog. Hai, să mă laud puţin. Iarăşi! Aveţi dreptate! Am câştigat 5 puncte credit. Respectiv, dacă nu sunt mulţumit de notele pe care le primesc, pot apela la credit şi rotunji viitoare note. Numai bine pentru că luni, încasez un doi cât mine de mare. Lucrasem pe grupe iar colega mea, habar n-am cum o cheamă, nu-i cunosc încă pe toţi, nu s-a oprit din scris în momentul în care profa a spus să punem creioanele pe masă. Adevărul e că numai la ea nu mă uitam. Eram total absorbit de oră şi stresat să nu mă prindă profa visând, cum făceam de obicei la vechea şcoală. Regulile sunt reguli, lucrul în echipă presupune sancţionarea întregii echipe pentru greşelile unui membru al trupei. Aşa că am încasat „răsplata”. Fără comentarii. Staţi, nu e tot! Bineînţeles că nu aveam de ce să apelez la credit. Penitenţa era alta. Pentru ştergerea notei, trebuia să scriu un poem. In English, of course. Nu orice poem. Trebuia să conţină cuvintele „house” şi „home”, lecţia noastră din acea zi. Nu orice case, unele deosebite, neîntâlnite. L-am scris. Poemul. Am şters ruşinea din catalog.
Please, nu-mi cereţi şi poemul. Domniile lor, editorii mă vor expedia urgent la Atelier. Pe bună dreptate.
Da’, am “furat” şi un zece. Numai că de restul pot să mă ling pe bot. Până nu devin mai curajos, mai mult de nouă nu mai primesc. Of!
Am observat şi cred că aţi remarcat şi voi că vorbesc mai mult de mine, decât despre diriga 009. Răsfăţel, răsfăţel, răsfăţel, ar spune un bun prieten, dar vorbind despre ore, despre modul de predare şi notare, am creionat un portret mai credibil, mai realist al dirigentei decât orice alte descrieri.


duminică, 11 octombrie 2009