Persoane interesate

Poeme pe retina

duminică, 27 ianuarie 2013


Joi, 31 ianuarie, 2013,  ora 16.30, la Cluj, Cercul Militar, sala armelor,  va avea loc lansarea cărţii "Ierburi în pârg", rodul colaborării noastre. Apare sub egida grupului "Cititor de proză", coordonat de dl. Emanuel Pope, cel care cu foarte  multă înţelegere ne-a primit în rândul membrilor acestui site.
Va vorbi dl Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România şi alţi invitaţi.

Printre autori:
Diana Frumosu
Doru Emanuel Iconar  
Oana Cristina Bănuţă
Roxana Lisandru
Maria Fărâmă
Ema Rotaru
Oana Ojică
Ella Enescu
Bianca Petcu
Iuliana Smaranda
Ioana Neamţu

Desene: Andreea Andrei

Sperăm să ne bucurăm de prezenţa dvs.
 
Doru Emanuel

 

marți, 1 mai 2012

Anul nou japonez

         Trebuie să-mi aduc aminte unde v-am lăsat ultima oară. Era Isumi-Ohara, unde spre nenorocirea mea am ratat o sărbatoare, m-am bucurat însă de ziua împăratului. Trebuie să văd unde sunt, căci de aseară nu am mai dormit. Ştiţi ceva? Mă cazez la un han. Trag rapid un pui de somn şi mă alătur vouă în turul prin Japonia. Până atunci las câteva date despre oraşul în care m-am oprit.
          Am ţopăit destul de mult cu trenul, într-un final am poposit în micuţul şi minunatul oraş Torami. Drăguţ nume, nu-i aşa? Localitatea există doar din 1925, 15 decembrie. Oraşul în sine este minuscul, dar se bucură de o plajă vastă, fiind prima la care se opresc amatorii de surf din Tokyo. În majoritatea anului găsesc aici valuri excelente pentru acest sport, de aceea este şi cea mai căutată. Au o parcare gigantică unde pot să-şi ancoreze "rachetuţele" şi, vestea cea mai bună: nu există rechini în zonă. Destule localuri presărate ici-colo unde poţi lua masa, de la snacks stands la restaurante bune. În apropiere, câteva hoteluri, nu de cinci stele, dar surferii sunt mulţumiţi.
          Ups! Am uitat să vă spun că sunt încă aproape de ţărm, deşi se înţelege din ce am povestit până acum. Asta e. Ori de unde l-ai privi, de pe mal sau din tren, oceanul e fascinant. Însă ca să ajungi la el, trebuie să "înoţi" printre lanurile de orez care se întind între destinaţie şi oraş. Drumul nu e lung aşa că nu vă faceţi griji.
         Sincer, la prima vedere, nu am crezut sau bănuit că mă voi simţi şi distra atât de bine. Locul pare, numai pare, o haltă între două localităţi. Totuşi am reuşit. Cum? Pe scurt, cu mutra mea deschisă, de pe care zâmbetul nu lipseşte niciodată, ce bine că mi-a dat Domnul o fire veselă, am reuşit să mă împrietenesc cu doi japonezi, un cuplu de surferi înveteraţi şi să mă bucur de şederea aici. Tot ce urmează să vă înşir am trăit împreună cu noii mei prieteni. Poftiţi deci şi dumneavoastră.
         Încep cu începutul: azi se celebrează Anul Nou japonez, "Shogatsu" sau "Oshogatsu" Literar, pentru japonezi "Oshogatsu" înseamnă lună nouă.
 Ştiţi deja, din relatările anterioare că în 1873, la cinci ani după restauraţia Meiji, Japonia a adoptat calendarul Gregorian, astfel încât întâi ianuarie a devenit oficial ziua de An Nou în Japonia modernă. Înainte de 1873, noul an se calcula după calendarul lunar chinez şi sărbătoarea cădea în prima zi de primăvară. Spre deosebire de japonezi, coreenii, vietnamezii şi chinezii încă celebrează Anul Nou primăvara.
 Considerată de majoritatea niponilor ca cea mai importantă sărbătoare, este celebrată de secole cu propriile obiceiuri. Datorită importanţei şi a pregătirilor cerute cu acest prilej, zilele premergătoare sunt destul de pline, în special ajunul, cunoscut ca şi “Ōmisoka” Prima zi din an este socotită drept o zi norocoasă, iar credinţele tradiţionale spun că este o zi reprezentativă pentru întregul an ce tocmai porneşte. De aceea trebuie să fie eliberată de stress şi supărări, plină de veselie, într-un decor care trebuie să strălucească de curăţenie şi nici un fel de muncă să nu fie executată. Ceva paranteze se cer aici. În cultura niponă, anii sunt priviţi ca entităţi complet separate, fiecare an fiind considerat ca un nou început. În consecinţă, fiecare îndatorire se consideră complet terminată la sfârşitul unui an şi au loc petreceri „bonenkai” - "year forgetting parties" - cu scopul declarat de a lăsa în urmă grijile şi necazurile anului ce se sfârşeşte. Petrecerile “bonenkai” sunt foarte vesele şi implică multă mâncare şi băutură. Deseori aceste petreceri se organizează împreună cu asociaţii sau colegii de muncă. Majoritatea oamenilor de afaceri îşi opresc activitatea începând cu 1 ianuarie până în 3 ianuarie, şcolile îşi închid porţile pentru o săptămână sau două iar familiile petrec aceste zile împreună. Este o sărbatoare asemănătoare Crăciunului la noi, un timp magic în care obiceiurile şi decoraţiile abundă. În aceste zile, este în obicei, ca de altfel la toate marile sărbători, vizita la sanctuare, locuri considerate sfinte sau temple. Cele mai populare, ca de exemplu templul Meiji din Tokio, atrage milioane de oameni în timpul celor trei zile festive. În mod tradiţional, în aceste zile, considerate norocoase după cum am spus mai sus, japonezii se îmbracă cu hainele cele mai bune, ca parte a bucuriei pe care le-o aduce sărbătoarea. Decoraţii Sărbătoarea sau iminenţa ei poate fi detectată şi de turişti. Peste tot apar, ca la noi ciupercile, " Kadomatsu".
Kadomatsu Decoraţie tradiţională de Anul Nou, "Kadomatsu," se plasează în faţă locuinţei, a porţii în cazul caselor, pentru a întâmpina şi ura bun venit spiritelor ancestrale sau "kami"-ului recoltei. "Kadomatsu" se rânduiesc imediat după Crăciun şi rămân până în 7 ianuarie sau 15 ianuarie în perioada Edo şi sunt considerate gazde temporare - "shintai" pentru "kami". Modele sunt variate şi depind de regiune, dar, de obicei, sunt confecţionate din pin, bambus şi câteodată din ramuri de cais japonez ( prun japonez ) - "ume". Împreună simbolizează longevitatea, prosperitatea şi stabilitatea. Admirând aceste decoraţii, am realizat că funcţia fundamentală a ceremoniilor de Anul Nou este de a onora şi primi "toshigami" - zeii - care vor aduce o recoltă bogată pentru fermieri şi binecuvântarea strămoşilor asupra tuturor. După 15 ianuarie, " Kadomatsu " este ars pentru a mulţumi spiritelor şi a le elibera. Casele sunt şi ele decorate cu ornamente din ramuri de pin, bambus şi prun, nu înainte de a fi curăţate temeinic. Regula este valabilă şi pentru locuinţe particulare, dar şi pentru magazine, restaurante, etc.
În cameră care are rolul de a adăposti ceremonia ceaiului aranjament "tokonoma" este din bambus verde cu ramuri de salcie şi o camelie.
Japanese New Preparatele sunt centrul acestei decoraţiuni: chiftele din orez şi o fâşie lungă de kelp uscat ( kelp este numele unor alge brune marine azvârlite de valuri pe țărm, care servesc ca îngrășământ pentru pământurile nisipoase, ca materie primă pentru fabricarea sodei, iodului, etc.). Firele colorate sunt din in. Homar, ierburi marine, portocale daidai, "kaki" sau persimmon, crab servit în mijlocul zăpezii proaspete, acoperit cu frunze de bambus, ardei roşu iute, “sashimi” servit într-un coş de bambus verde, ramuri de pin şi boboci de prun. Este “Oshogatsu Ryori”.
 O nouă paranteză.
Persimmon sau "kaki" are gust de pară plus dovleac. Nu-i rău, dar nici bun. Câteva detalii despre acest fruct cred că sunt necesare. "KAKI": Era considerat în vechime un deliciu fără egal, lucru pentru care a primit numele de „hrana a zeilor”. Originile lui sunt foarte vechi. Primii se pare că l-au cultivat chinezii, apoi a fost preluat de japonezi. E un fruct de toamnă care ajunge la maturitate în septembrie - noiembrie. Când nu e copt, fructul de "kaki" nu poate fi mâncat, fiindcă are o doză foarte mare de tanin. Japonezii îl numesc „planta cu cele 7 virtuţi“ pentru că este un aliment foarte bogat în nutrienţi fundamentali: de la acţiunea antioxidantă a betacarotenului şi a vitaminei C până la acţiunea potasiului, fundamentală pentru controlul contracţiilor musculare şi a presiunii arteriale. Este foarte bogat în zaharuri şi e o importantă sursă energetică. Un fruct de dimensiuni medii conţine circa 200 de calorii.


  Ajunul


      În ajun de An nou, sunt servite castroane cu “toshi-koshi soba” – tăieţei de grâu negru - a se citi hrişcă, ce simbolizează, pentru ei, longevitatea. Este o supă fierbinte cu tăieţei. Reţeta nu este fixă, sunt probabil tot atâtea variante câte case în care se serveşte. Ce am avut eu în faţă: un castron cu o supă uşoară, fierbinte, cu tăieţei bineînţeles, cu o felie de "kamaboko", pastă obţinută din diferiţi peşti cu carne albă, arăta însă ca o prăjitură elastică. Am identificat câteva frunze de spanac şi alte verdeţuri de primăvară. Supa a fost servită cu un ou proaspăt, spart deasupra înainte de a pune castronul pe masă. Supa astfel servită se numeşte "moon-watching", sigur din cauza acelui ou.
       Mai ales în casele în care încă se pregăteşte "osechi", "toshi-koshi soba" sunt serviţi în ajun. Literar, numele semnifică "year-crossing soba" - tăieţei de trecut anul. Deşi îi sunt atribuite atâtea semnificaţii, această tradiţie poate avea şi un înţeles mai degrabă pragmatic: soţia, ocupată să gătească câteva zile la rând mâncare pentru toată lumea, preferă să pregătească ceva simplu pentru consumul imediat.
 Atenţie însă! Este considerat ca aducător de nenoroc dacă lăsaţi fie şi un tăieţel în farfurie. Avertismentul este valabil şi pentru castroanele cu orez pe care gazda vi le pune în faţă. Nici un bob nu trebuie să rămână neînghiţit. Aduce ghinion! Şi este considerat o ofensă.
      O mică paranteză, dacă tot am pomenit această plantă, hrişca. Prima dată am consumat-o la Chişinău şi nu mi-a plăcut deloc. Deşi nu sunt un mofturos, preparatul avea lipsuri serioase la capitolul comestibil, gust, aspect. E drept că scena se desfăşura într-un local ieftin, chiar dacă situat pe bulevardul principal. Aşa că, repus în faţa ei, mai degrabă a produselor, pe care le-am savurat cu plăcere de data asta, am cerut lămuriri. Deci, de ce hrişcă?
      În Japonia, hrişca este la mare preţ, fiind o adevărată artă prepararea tăieţeilor “soba” de diferite dimensiuni. Japonezii consumă cu mare plăcere şi planta verde, în special în primele stadii de dezvoltare. “Soba” sunt celebri în toată lumea şi constituie, alături de orez, un aliment de bază în arhipelagul nipon. Hrişca este produsă în principal în Hokkaido. Este nevoie de trei luni ca planta să fie gata pentru recoltare, astfel încât există patru recolte pe an, cea principală, primăvara, vara şi toamna. Tăieţeii pregaraţi din prima recoltă sunt numiţi "shin-soba". Sunt dulci şi mai aromaţi decât cei obişnuiţi.   "Soba" - そば sau 荞麦 pot fi serviţi reci, cu sos de soia în care este scufundată fiecare îmbucătură sau în supa fierbinte, ca o supă cu tăiţei de la noi. Există şi tăieţei mai groşi, din grâu, care se numesc “udon”. În Japonia se obişnuieşte să te referi la tăiţeii subţiri ca "soba", în contrast cu "udon" - fideaua.
 "Soba" sunt în mod obişnuit alegerea celor din regiunea Tokyo. Tradiţia provine din perioada Tokugawa, când populaţia din Edo (Tokyo), considerabil mai bogată decât săracii din mediul rural, au devenit sensibili la beri-beri, datorită consumului ridicat de orez alb, acesta având un conţinut scăzut de tiamină. S-a descoperit că urmările muşcăturii de beri-beri ar putea fi prevenite prin consumul regulat de "soba", hrişca fiind bogată în tiamină. În epoca Tokugawa, fiecare cartier avea una sau două unităţi "soba", care au funcţionat ca un fel cafenele moderne.
       Să revenim la povestea de azi. Seara de 31 decembrie a trecut încercând să-mi astâmpăr curiozitatea. Petrecerea de-abia acum porneşte. Pentru asta mai este un singur ritual de trecut. În apropiere de miezul nopţii, templele budiste din toată ţara bat clopotele - “joya no kane”, de 108 ori, de opt ori pentru anul vechi şi de 100 ori pentru anul care vine. Numărul reprezintă cele 108 păcate umane care, potrivit credinţelor budiste, torturează omenirea. Niponii sunt încredinţaţi că sunetele clopotelor alungă păcatele din anul care se încheie. În timpul acestei ceremonii, nu se efectuează următoarea bătaie a clopotului până când nu s-au risipit, în totalitate, reverberaţiile celei precedente. Ultimul sunet, la miezul nopţii, coincide cu primele secunde ale noului an, astfel un nou început răsare făcând posibil startul unui an prosper şi vesel.
       În prima zi a anului, deseori niponii ies ca să urmărească răsăritul. Gestul simbolizează lăsarea în urmă a tuturor grijilor anului ce a trecut. În restul zilei, oamenii se bucură de vacanţă. Şi nu depun munci stresante!
        Porţile palatului imperial sunt deschise publicului de la 9:30 dimineaţa până la 3:10 după amiază. Familia împerială îşi face apariţia în balconul palatului de şapte ori, începând cu ora 10:10.


  Mâncăruri tradiţionale


 "Shogatsu" este prilej pentru a prepara mâncăruri speciale. Meniul astfel alcătuit este denumit “osechi-ryōri”, pe scurt "osechi". În principal cuprinde alge marine - "kombu", fierte, crochete de peşte - "kamaboko", pireu din cartofi dulci cu castane – "kurikinton", rădăcini de brusture, de asemenea fierte - "kinpira gobo", dulciuri din soia – "kurikinton". Preparatele cele mai cunoscute sunt: clasicul "sanshu-zakana" făcut din fasole neagră - "kuromame", sardine uscate şi prăjite - "tazukuri" şi bucăţi de icre de hering conservate "kazunoko". Boabele de fasole semnifică pământul, icrele marea iar sardinele fac legătura între pământ şi apă. Neapărat şi neapărat "otoso" pe masă. Este o băutură, una alcoolică, tradiţională de Anul Nou, care se serveşte împreună cu "osechi". "Otoso" este un fel de leac pentru ei. Vin dulce, din orez, poate fi şi iute, picant. A fost adus în Japonia din China. Dacă bei “otoso” se spune că alungi spiritele rele. De aceea, înainte de a servi bunătăţile din “osechi ryori”, se toastează cu acest vin. În cele trei zile cât durează vacanţa, se bea numai "otoso". Un fel apreciat este “ozoni”, o supă cu “omochi” un fel de găluşte preparate din făină de orez ce pot fi albe sau divers colorate, precum şi alte preparate care diferă de la o regiune la alta. În ziua de azi, deseori se serveşte “sashimi” şi “sushi”. Acest fel, “sashimi” este de fapt peşte foarte proaspăt, se preferă peşte marin deoarece cel de apă dulce poate conţine paraziţi, deci peşte crud, feliat în bucăţi foarte fine şi servit după ce este bine scufundat în castronelul cu sos de soia, împreună cu pastă de “wasabi” cunoscut și sub numele de „hrean japonez”, un condiment cu gust extrem de puternic şi care produce vapori care irită căile nazale. Din cauza prețului ridicat, foarte puține restaurante cu specific japonez oferă alături de "sushi" sau “sashimi” un "wasabi" autentic. Acesta este înlocuit de imitații care conțin hrean obișnuit, semințe de muștar și coloranți alimentari. Pentru a-l deosebi de imitații, varianta originală de "wasabi" este denumită în Japonia "hon-wasabi", adică "wasabi" original. În majoritatea restaurantelor din America de Nord și Europa se servește imitație de "wasabi". "Sashimi" poate fi servit şi cu alte condimente precum ghimbir proaspăt sau "ponzu", un sos de lămâie, comun în Japonia. Parte din aceste preparate le voi descrie, pe rând, mai jos. Multe din feluri servite sunt dulci, altele acrişoare sau uscate, combinaţie tradiţională în Asia, dar prezintă avantajul că se pot păstra fără ajutorul frigiderului, obicei culinar datând din vremuri în care gospodinele nu aveau această facilitate la îndemână sau când majoritatea magazinelor erau închise pentru sărbătoare. Există numeroase variante a acestui “osechi”. Asta pentru că specialităţile servite într-o regiune, nu sunt apreciate în altele sau sunt considerate alegeri nefericite sau chiar tabu în ziua de Anul Nou. Tradiţia "osechi" durează din perioada Heian (794-1185). Termenul istoric de "osechi" vine de la "o-sechi", care se referă la un sezon sau o perioadă anume. Anul Nou făcea parte din cele 5 sărbători sezonale - 節句 - sekku - de la curtea imperială japoneză din Kyoto. Obiceiul sezoanelor a fost preluat tot de la chinezi.
Este uşor de identificat un "osechi" pentru că este păstrat şi prezentat în lădiţe emailate, numite “jubako”, aranjate în straturi, de obicei trei. Sunt asemănătoare cutiilor "bento" în care se împachetează prânzul zilnic, singura deosebire, "jūbako" se păstrează şi se foloseşte doar cu acest prilej. Fiecare fel şi ingredient are o semnificaţie, cum ar fi: sănătate, fertilitate, o recoltă bună, fericire, viaţa lungă, ş.a. În vremurile vechi, “osechi” cuprindea doar “nimono”, legume fierte cu sos de soia şi zahăr sau “mirin”. Mirin-ul este un vin de orez, dulce, slab alcoolic, foarte popular în bucătăria niponă. Uneori este folosit şi ca băutură ceremonială, la început de an.
       Odată cu trecerea generaţiilor, varietatea mâncărurilor din meniu a crescut. Azi "osechi" se referă la orice preparat special gătit pentru Anul Nou. Au fost adoptate şi câteva reţete străine astfel încât tradiţionalul “Osechi” a devenit "Westernized osechi" - 西洋お節 sau "seiyō-osechi" şi, în timp ce vechiul meniu se prepara în casă, acum poate fi găsit în magazine specializate sau chiar în cunoscutele “7 – Eleven”, pentru că, o recunosc şi ei, să pregăteşti atâtea feluri îţi consumă mult timp. Ai şi posibilitatea să comanzi un set de astfel de meniuri, după ce doreşti să conţină cutia ta. “Osechi-ryori” conţine, în cele trei boxe, în jur de 20 - 30 feluri de mâncare. Sunt un bun exemplu de tradiţie culinară japoneză.


                                                          Osechi Ryori                  Otoso                     diferinte osechi-ryori  
    
          Esenţială în meniul de Anul Nou, aşa cum am  mai spus mai sus, este “ozoni”, o supă servită fierbinte cu acele găluşte “mochi”. Obiceiul de a mânca “ozone” datează din sec. XV când oamenii luau găluştele oferite zeului anului, le fierbeau în apă proaspătă împreună cu fructe de mare şi produse ale muntelui, obţinând astfel un fel de mâncare  care, în credinţa lor,  aducea putere pentru anul care venea. De altfel, cuvântul “ozoni” se traduce prin “fiertură amestecată”, dovedind originea acestui preparat.
Supa poate fi îmbogăţită cu peşte, pui, raţă, crustacee şi, în funcţie de sezon, cu diferite legume ca spanacul, ridichi daikon (denumirea provine din cuvintele japoneze "dai" = mare -  şi "kon" = rădăcină ), cartofi, morcovi. Alegerea ingredientelor se face în funcţie de regiune sau preferinţele familiei.
În estul ţării, supa este transparentă, în timp ce în vest conţine “white miso”, un condiment tradiţional obţinut din orez, orz şi / sau soia, toate fermentate cu sare şi ciupercă kōjikin - 麹菌.
Rezultatul este o pastă groasă, aidoma huruzului din regiunea Clujului, utilizată pentru sosuri şi supe. Există o varietate foarte largă de "miso",  disponibilă  pe piaţă.

Exemple de Osechi-ryōri
Fiecare fel de mâncare am spus că  reprezintă o dorinţă pentru viitor. Prezint mai jos un meniu "osechi". 


1: Aperitiv      



În ultimul vas sunt boabe de strugure.
  "Sakizuke" este un aperitiv. The two most prominent features this serving is the sakaki leaf and the cow on the lid of the ceramic serving tray. Cele două caracteristici imediat observabile la servire este frunza de "sakaki" şi figurina  de pe capacul de servire al tăvi ceramice. 2011 fiind anul iepurelui, figurina va reprezenta acest animal. Shinto gods are believed to dwell in the sakaki tree and here it's leaves are used to invite god to dinner as well. Anul 2012 va fi anul dragonului. Se crede că zeii Shinto  locuiesc în copacul "sakaki", considerat sacru  şi de aceea prezenţa acestor frunze,  folosite astfel pentru a invita la cină zeii.  Simbolic, masa este împărţită cu aceştia. Beţisoarele folosite la servitul mesei sunt şi ele speciale, ambele capete sunt conice.
"Sakizuke"  conţine o bucăţică din cele cinci  feluri de mâncare care  apar în "osechi ryori",  inclusiv mici crapi fierţi la foc mic în sos de soia îndulcit cu ghimbir, "kuruma" -
ebi (creveţi), "hirame",  "kombumaki" şi fasole neagră cu "tsukushi". 


2:  Tazukuri - sardine mici, uscate, de aproximativ trei cm lungime. Preparatul mai conţine:  nuci, sos de soia, miere şi sake. Este un fel care face trimitere la recolte bogate. Sardinele erau folosite în trecut la fertilizarea câmpurilor cu orez.

3:  Nishiki tamago - ruladă în 2 culori din ouă, albuşul şi gălbenuşul sunt gătite separat,  
galbenul simbolizând aurul, iar
 albul argintul.




4:  Kamaboko - pastă de peşte  cu carnea albă căreia i se dă diferite forme, de obicei de cârnăcior sau pâiniţă,  preparat la aburi. Servit cu sos de soia, 
are un gust plăcut, o textură fermă, dar elastică. Culoarea şi
 forma amintesc de răsăritul soarelui şi fac referire la  festivitate.
Bucăţi de " kamaboko" se pot regăsi în supa din ajun.  





5:  Datemaki - ruladă din ou cu hanpen ( spumă din albuş şi peşte, fiartă la abur) sau creveţi tocaţi. Gustul e dulce şi exprimă dorinţa de a avea multe zile sub auspicii bune, norocoase, am spune noi.

6:  aperitive, altele:  Nu le-am indentificat în mod clar pe toate şi nici nu am reuşit să mă lămuresc nici cu ajutorul internetului.
7: Kobumaki = rulouri de somon învelite în "konbu". Este un fel asociat cu bucuria.

"Konbu" - 昆布, este o specie varec, algă  comestibilă, consumată pe scară largă în Asia de Est . Cea mai veche înregistrare scrisă despre "konbu" se găseşte într-o notă din "Shoku Nihongi", în 797, unde apare ca şi un cadou şi impozit primit de la regiunea Tohoku. Cele mai multe "konbu" sunt din specia Saccharina japonica (Laminaria japonica).
8:  Kuri Kinton - pireu din cartofi dulci cu alune dulci, "kuri" - galben auriu, culoare simbolizând prosperitatea.

9:   Tobiko - este cuvântul japonez pentru peşte zburător. Tobiko este un fel de sushi cu icre. Ouăle sunt între 0,5 - 0,8 mm. Ca să fie mai clar, icrele tobiko sunt mai mari ca cele de capelin - un peşte mic - dar mai mici decât cele de ikura - somon. Au culoarea portocaliu aprins şi  o textură crocantă, cu gust sărat. Uneori icrele sunt colorate cu wasabi - şi atunci devin verzi, yuzu (o specie de citrice asiatice) - un portocaliu palid sau cerneală de caracatiţă - negre.




10:  Grilled sea bream - plătică = doradă = “tai” în japoneză, un fel de plătică de mare, cu carnea albă, uşoară, este considerată una dintre cele mai bune, dintre peştii cu carne albă.  
Pentru că în apele Japoniei "tai" are pielea roşie, culoarea sărbătorilor pentru niponi, este un fel nelipsit de pe mese cu această ocazie, considerându-se că aduce noroc şi succes. De asemenea, se spune că  acest peşte aduce noroc unui cuplu.




11:  Kazunoko -  icre de hering de culoare galben sau roz, având o textură cauciucată. Au aspectul de masă coerentă unică şi arată ca o bucată de peşte. Simbolizează fertilitatea şi prosperitatea.


12: Legume murate. Neapărat!
13: Dulciuri;
14:   Simmered shrimp - crustacee; simbolizează dorinţa de viaţă lungă.

15:   Black beans - Fasolea, ca şi legumele în general, face referire la bani.


Grilled lobster
16:  Grilled lobster

       Acum un alt exemplu de "osechi". Nu mai las explicaţii acolo unde felurile le-am amintit deja.
 Datemaki - 伊達巻  sau  伊達巻き

Kamaboko - 蒲鉾
Kazunoko - 数の子
                                      


 Kuro-mame - 黒豆 -  făcut din boabe de soia. "Mame" înseamnă sănătate şi simbolizează dorinţa de sănătate pentru noul an.
Tai  -  - doradă
       









Zōni  - 雑煮 -  este supa cu mochi.



Ebi  - エビ -  creveţi preparaţi cu sake şi sos de soia.           Nishiki tamago - 錦卵 -  ruladă de ou.


 Daidai - - Bitter japonez. Produs dintr-o varietate asiatică de portocale, originale din Himalaya. Fructul, pentru că este foarte amar,  se foloseşte ca decor plasat în partea de sus a unui platou cu prăjituri Mochi, dar din coaja uscată se prepară un digestiv tonic.
   

Namasu - făcut din ridiche albă şi morcov;  este unul de alimentele ce nu lipseste de Anul Nou, datorită culorilor, roşu şi alb.
         


  Exemple de "Osechi-ryōri": 
    

Osechi ryori





Alte dulciuri
Monju Sweets
  Monju -  prăjitură din orez cu pastă de fasole roşie ca umplutură.
            Un alt obicei larg răspândit este cel al prăjiturilor de orez, “mocha”. Sunt făcute din orez fiert, transformate în pastă şi modelate într-o "găluşcă". Sunt pregătite înainte de Anul Nou şi mâncate la începutul lui ianuarie.
            "Mochi" se  transformă deseori în decoraţii şi anume, două prăjituri rotunde se aşează una peste alta iar deasupra se pune "daidai" - , portocală amară. "Daidai"  înseamnă câteva generaţii. Deoarece “mocha” sunt foarte lipicioase, apar cazuri în care oamenii se îneacă cu ele şi chiar mor. Aceste accidente se petrec mai ales în cazul bătrânilor. Morţile sunt anunţate în ziarul de a doua zi.

Nanasuka-gayu
           Pentru a lăsa stomacul supraîncărcat să se odihnească, în a şaptea zi din ianuarie, cunoscută si ca "ziua omului",  obiceiul  se presupune că a început în perioada Heian (în jurul secolului al 12-lea ),  se serveşte o supă de orez, aduce mai degrabă a terci,  făcută din şapte ierburi numită "nanasuka-gayu"  - 七草粥.   Mai este cunoscută ca "jinjitsu" - 人日.  "Nana" înseamnă şapte, "saku" frunze sau ierburi şi "gayu" (Kayu) înseamnă terci de orez.
Cele şapte ierburi tradiţionale sunt: "seri" -  pătrunjel japonez, "nazuna" - seamănă cu  traista-ciobanului, "gogyō", nu m-am lămurit, "hakobera" - din familia mentei, "hotokenoza" - rocoina comună, "suzuna" - gulie albă sau nap  şi  "suzushiro" - ridiche daikon.

Felicitări

Materiale pentru a face un "nengajō"          
            Sfârşitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie sunt cele mai aglomerate perioade pentru poşta niponă. Japonezii au obiceiul ce a trimite ilustrate de Anul Nou – “nengajō” prietenilor, rudelor, similare felicitărilor de Crăciun din vest. Generaţiile mai tinere îşi trimit e-mailuri.
            La origine, scopul lor a fost acela de a trimite prietenilor îndepărtaţi şi rudelor, persoanelor cu care în mod obişnuit nu se întâlnesc  veşti despre ei şi familiile lor. Japonezii trimit aceste cărţi poştale astfel încât ele să sosesc la întâi ianuarie. Poşta garantează ajungerea la această dată dacă sunt depuse  în limita timpului impusă, respectiv de la mijlocul lui decembrie, pânâ în apropierea sfârşitului lunii şi dacă sunt marcate cu cuvântul “nengajō”.
Pentru a livra aceste felicitări, oficiile poştale angajează, de obicei studenţi, part-time.
            "Nengajo" pot fi o coală albă, simplă, pentru a putea printa pe ea o poză sau poze cu "eto"  - semn din zodiacul chinezesc, pentru anul ce vine. De asemenea, poţi merge la un magazin şi să-ţi printezi fotografia.  Majoritatea oamenilor printează fotografii făcute în vacanţele  de peste an sau pun o poză a copiilor ca să se laude cât de mari au crescut.
Vederile sunt festive şi foarte colorate. În afară de asta,  se desfăşoară şi o loterie cu numerele de  pe felicitarea pe care ai cumpărat-o şi ai şansa să câştigi, dacă participi, chiar excursii în străinătate.
            Este în obicei sau ca o regulă de etichetă,  de a nu trimite aceste felicitări dacă una din familiile destinatare a avut un deces în acel an. În acest caz, un membru al  acelei familii trimite o carte poştală simplă, numită “mochyu hagaki” – prin care anunţă că sunt în doliu şi deci indisponibili  pentru a participa la schimbul de felicitări. Tot ca o regulă nescrisă, aceste “mochu hagaki” se trimit la începutul lui decembrie. Intervalul le dă posibilitatea oamenilor să te scoată de pe lista lor, nu definitiv însă. “Mochu hagaki” poate fi doar în alb-negru, poate puţin galben, dar în nici un caz alte culori. Chiar şi timbrul trebuie să fie unul adecvat doliului.
            Felicitările se pot obţine din multe surse. Există şi unele prescrise. Cele mai multe dintre acestea au semnul zodiacal chinezesc al Anului nou ca design sau felicitări convenţionale sau amândouă.  Zodiacul chinezesc are un ciclu de 12 ani. Fiecare an este reprezentat de un animal. În ordine, acestea sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele, porcul. 2011 este anul iepurelui, cel care vine, 2012 al dragonului.
            Felicitările pot avea şi spaţii pentru ca expeditorul să scrie un mesaj personal. Ştampile de cauciuc cu mesaje convenţionale sau animalul anului sunt de vânzare peste tot.   Mulţi cumpără cerneluri şi pensule pentru o felicitare originală. Numeroase soft-uri permit propriul design.
            Pentru că o persoană comunicativă ar putea avea de scris şi  expediat sute de astfel de felicitări, magazinele oferă o largă varietate de ilustrate cu scurte mesaje, la care trebuie completată  doar adresa.
            Chiar şi cu popularitatea din ce în ce mai mare a e-mail-ului, aceste felicitări rămân preferate în Japonia.
            Sistemul poştal pentru felicitarea de Anul Nou a fost pus la punct prin 1899 şi "otoshidama-tsuki nenga hagaki"  au ieşit pe piaţă în 1949. Astăzi peste 4,1 bilioane de "otoshidama-tsuki nenga hagaki" sunt printate anual.
Un "nengajō" obişnuit conţine:
- kotoshi mo yoroshiku o-negai-shimasu  -  今年もよろしくお願いします  -  I hope for your favour again in the coming year
- (shinnen) akemashite o-medetō-gozaimasu  -  新年)あけましておめでとうございます  -  Happiness to you on the dawn of a New Year
- kinga shinnen (謹賀新年  -  Happy New Year
- shoshun/hatsuharu (初春  -  literally "early spring"

Otoshidama
“pochibukuro”  pentru "otoshidama-bukuro"  -  お年玉袋
  “pochibukuro”  pentru "otoshidama-bukuro"  -  お年玉袋
Plicuri pentru anul nou, "otoshidama-bukuro  -  お年玉袋". Clar nu seamănă cu ale noastre. să vedeţi la ce sunt folosite!
            De Anul Nou, japonezii au obiceiul de a dărui bani copiilor. Cunoscut ca şi “otoshidama”, cadoul este înmânat  într-un plic împodobit cu mici decoraţii numite “pochibukuro”.
În era Edo, familiile bogate dăruiau o mică pungă cu “mocha”, prăjituri de orez şi o portocală mandarin pentru noroc. Suma de bani depinde de vârsta copilului şi dacă există mai mulţi copii, suma este aceeaşi pentru toţi. Oricum suma nu depăşeşte 10,000¥  ($100).
            Las şi adresa unde găsiţi imagini cu felicitări specific japoneze. Anul acesta, fiind anul iepurelui, veţi observa că majoritatea au desenat şi  un mic iepuraş.
            Mai există un eveniment important, tradiţie pe care niponii o respectă,  care are loc în 2 ianuarie: "Kakizome" - primul scris caligrafic. Sunt scrise cuvinte sau fraze de bun augur cu pensula.  În şcolile elementare şi licee se organizează anual competiţii de "kakizome"

Haiku-uri şi renga

            Obiceiurile Anului Nou sunt oglindite în poemele nipone, respectiv haiku-uri şi renga. Toate tradiţiile de Anul Nou sunt considerate kigo. Haiku-uri  “sărbătoresc” şi  multele începuturi ale noului an ca şi kigo, cum ar fi:
- "Hatsuyumese" - primul vis din noul an. Se spune ca visurile bune sunt cu "ichi-fuji, ni-taka, san-nasubi"  - primul este muntele Fuji, al doilea este vulturul şi al treilea este vânăta. Dacă unele dintre aceste elemente îţi apar în vis, înseamnă că o să ai un an bun.
- "Hatsuhinode" este primul răsărit al anului. Înaintea răsăritului din 1 ianuarie, japonezii deseori conduc spre coastă sau urcă munţii pentru a admira primul răsărit al anului.
- "Hatsumōde" este prima vizita la un templu sau altar. Multă lume face această vizită în 31 decembrie, după-masă sau uneori în prima zi a anului. Dacă vremea permite, poartă kimono-uri.
- "Hatsudayori” - prima scrisoare sau primul schimb de scrisori;
- "Shigoto-hajime" -  仕事始め – prima muncă executată;
- "Keiko-hajime" -  稽古始め -  primele exerciţii;
- "Hatsugama" – prima ceremonie a ceaiului;
- "Hatsu-uri" - prima vânzare, primele cumpărături din anul care începe.
            Odată cu felicitarea, haiku-ul se poate referi la prima scrisoare, prima caligrafie, prima pensulă.
            Deoarece tradiţiile de An Nou sunt mai târzii decât data curentă, să nu uităm că în calendarul lunar Anul Nou cade la începutul primăverii, multe din aceste menţiuni se referă şi la începutul primăverii.

Jocuri

            Există, de asemenea,  jocuri tradiţionale de Anul Nou, deşi popularitatea lor a scăzut în ultimii ani. Hanetsuki - badminton japonez -, takoage - înălţarea de zmee -  şi karuta - un joc de cărţi - sunt câteva dintre ele.
            S-au creat multe show-uri pentru acest eveniment iar altele, cele cu apariţii regulate, au ediţii speciale. Multe decenii a fost popular show-ul TV “Kōhaku Uta Gassen, prezentat de NHK, în ultima zi a anului. Spectacolul prezintă întrecerea a două echipe, roşii şi albii, mulţi artişti concurând unii împotriva altora.
            Simfonia a IX-a de Beethoven, cu acompaniament coral,  este foarte audiată. De ex., în 2009, peste 55 de audiţii ale acestei partituri au fost interpretate de diferite orchestre şi coruri. Simfonia a fost introdusă în Japonia de prizonierii germani, reţinuţi aici în timpul primului război mondial. Orchestrele nipone au adăugat-o repertoriului lor începând cu anul 1925.
În perioada celui de-al doilea război, guvernul imperial a promovat interpretarea ei, inclusiv de Anul Nou, pentru a încuraja naţionalismul nipon. Simfonia a fost considerată potrivită acestui scop deoarece Germania nazistă era aliatul imperiului atunci.
            După război, în timpul greutăţilor în reconstrucţia ţării, orchestrele şi corurile au promovat Simfonia a IX-a datorită popularităţii ei în rândul japonezilor. În 1960  interpretarea acestei bucăţi a devenit mai largă, incluzând participanţi locali şi stabilind o tradiţie care continuă şi azi.
            "Enka" este un gen de muzică foarte popular în insule, care nu lipseşte în aceste zile,  asemănător, stylistic vorbind, cu muzica tradiţională japoneză. Ritmurile moderne de azi s-au dezvoltat după ultimul război. Asemănătoare baladelor sentimentale, povestesc despre iubiri nefericite şi despre nostalgii. Cântăreţii de "enka", în special femeile, poartă chimono-uri, în timpul acestor interpretări.
Redeşteptarea acestui gen poate fi aproximată ca datând din 1969,  când Keiko Fuji, artist nipon, şi-a făcut debutul. În zilele noastre, acest gen este foarte agreat de generaţia mai vârstnică.
            Un obicei nou s-a încetăţenit în ultimele decenii, acela de a viziona "kohaku uta gassen", un spectacol de muzică televizat devenit foarte popular în rândul niponilor,  unde concertează cunoscuţi cântăreţi de J-pop şi "enka".

Iată şi cântecul acestei vacanţe: "Oshogatsu"

Mou ikutsu neru to oshogatsu
Oshogatsu ni wa tako agete
Koma o mawashite asobimashou
Hayaku koi koi oshogatsu

もういくつ寝るとお正月
お正月には凧あげて
こまをまわして遊びましょう
早く来い来いお正月

How many more nights to sleep until New Year's Day
In the New Year's holidays, let's fly a kite
Let's play with a spinning top
Come, come quickly, New Year's Day

Câte nopţi mai sunt de dormit până la anul nou
În sărbătorile anului nou să zburăm ca nişte zmee
Haideţi să ne jucăm cu un titirez
Haide, hai repede, Noule An!





http://en.wikipedia.org/wiki/Kombu
http://www.justhungry.com/2003/12/toshikoshi_soba.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Kadomatsu







About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...