Persoane interesate

joi, 18 martie 2010

Setsubun

Februarie, anotimp incert, fără culori, cu multă umezeală. Una din acele luni în care iarna se luptă cu primăvara. Sâmbătă, 27 o zi şi o seară urâtă. Ploaie. Frig. Străzi pustii. Cu toate acestea ştiam că undeva, în acest oraş rece, mă aşteaptă prietenii pe care îi întâlnesc constant de câteva luni şi care mă înconjoară, de fiecare dată, cu căldura şi amabilitatea lor. Vorbesc despre toţi cei care se adună sau vin doar ocazional la „Cercul prietenilor Japoniei”. Petrecusem cu ei multe seri nu doar plăcute ci si instructive. Şi această zi, mai bine spus seară de sâmbătă promitea să fie una interesantă.
V-am stârnit curiozitatea? Atunci haideţi la drum.
Cea care a făcut oficiile de gazdă de data aceasta este Ayako Hishuna, studentă la medicină. Subiectul: un festival al primăverii, sărbătorit de niponi în ceea ce ei consideră a fi cea mai rece lună a anului. Nu am asistat doar la prezentare ci am şi trăit experienţa acestui obicei în casele nipone.
Bine, bine, veţi spune. Unde văd ei primăvară în luna lui făurar? Aveţi dreptate să vă miraţi. Doar că ei socotesc că începând cu ziua imediat următoare acestei sărbători, zilele se încălzesc insesizabil la început, dar constant. Mai bine citiţi în continuare. Credeţi-mă, subiectul este mult mai interesant decât o ieşire la discotecă, bar sau plimbare prin mall-uri, ultima modă printre cei de vârsta mea.
Înainte de a vă pune sub priviri materialul care sigur vă va convinge, aş vrea să vorbesc de o întâlnire neaşteptată şi emoţionantă pentru protagonişti. Unul dintre colegii de pe Agonia.ro promite de săptămâni bune că vine la cerc pentru a ne cunoaşte. Drept care, la rugămintea lui, îl anunţ prin mail de ceva vreme, data şi ora la care au loc întâlnirile, pentru a se încadra în program. N-a venit niciodată. Aşa că am renunţat să-i mai expediez datele cerute, convins că dacă ne este dat să ne întâlnim, acest fapt se va produce cu siguranţă, fără aceste anunţuri. Ei bine, când mă aştept mai puţin, să spun cinstit uitasem cu desăvârşire, minunea s-a produs. Nici nu ne-am aşezat bine pe scaune că se îndreaptă spre noi, eram cu mom pe care o târâsem după mine deşi nu se refăcuse după o perioadă destul de lungă de suferinţă, zic, se îndreaptă spre noi un domn, cam la 35 – 40 de ani, aşa părea prea tinerilor mei ochi de ucenic, aproximativ 1,70m înălţime, păr şaten şi o minunăţie de ochi albaştrii ascunşi, cum altfel decât înapoia unor ochelari cu lentile groase. Mă întreabă direct:
- Tu eşti Doru?
Răspund afirmativ. Cu jumătate de gură. De ce? Uite, na, recunosc! În primele momente m-am pierdut, am înţepenit. Orice întâlnire cu o persoană necunoscută, schimbul de replici în virtual nu contează, produce asupra mea acest efect. Reuşesc să domin starea după ceva vreme, când mă obişnuiesc cu persoana respectivă.
Bărbatul din faţa mea întinde mâna şi se prezintă simplu:
- Sunt Nelu Gârda.
Habar n-am ce am discutat. Mă credea sfătos iar eu sunt tăcut, mă credea impetuos iar piciul site-ului este extrem de liniştit, de calm. Sper că nu l-am dezamăgit.

Revin la motivul acestui articol. Pentru că prezentarea domnişoarei Ayako a fost destul de scurtă, am purces la propriile cercetări cu gândul de a vă oferi o imagine cât mai cuprinzătoare şi în acelaşi timp atractivă a primelor ritualuri de primăvară din an. Sunt convins că au mai multe.
Musai să iau apărarea lui Ayako. Să nu credeţi cumva că este superficială. Deşi este în România doar de şase luni a vorbit în limba română. S-a străduit iar noi, cei din sală, am ajutat-o de fiecare dată când se părea că nu găseşte exprimarea potrivită.
Gata! La drum!

SETSUBUN

Ritual de sezon, practicat peste tot în Japonia , Setsubun este strâns legat de calendarul japonez şi de credinţa niponă. Poate fi practicat nu doar în locuri religioase, cum ar fi altarele şintoiste, ci şi în familie. Toţi japonezii cunosc acest ritual sau au trecut cel puţin o dată prin experienţa de a-l practica.
Aş vrea să încep prezentarea cu explicarea calendarului japonez. După care vă voi vorbi de ceea ce se practică de Setsubun.
Japonia a adoptat calendarul gregorian în anul omieoptsuteşaptezecişitrei. Înainte de această dată, calendarul lunisolar a fost cel utilizat vreme de cincisprezece secole, preluat fiind din China. În calendarul lunisolar se crede că anul începe primăvara şi se termină iarna. Există aproximativ două luni de întârziere în intervalul de date dintre calendarul gregorian şi cel lunisolar.
Calendarul lunisolar este compus din 12 luni la fel ca şi cel gregorian, dar este divizat mai departe în 24 de zile de sezon, numite Nijushi-sekki.
Ce reprezintă Nijushi-sekki? A fost gândit pentru a potrivi calendarul lunisolar cu sezoanele dintr-un an. Astfel a avut loc împărţirea anului în 24 de secţiuni egale, fiecare primind o denumire. Prima dintre ele, la începutul anului, se numeşte Risshun. Ea cuprinde ziua de Anul Nou şi următoarele 15 zile, până la următoarea secţiune, Sekki. Risshun corespunde perioadei 4 - 18 februarie din calendarul gregorian.
Ce înseamnă Risshun? Literal se referă la venirea primăverii. De fapt, este prea rece să se simtă primăvara în timpul perioadei de Risshun în Japonia. Mai mult decât atât, februarie este cea mai rece lună dintre cele 12. Atunci, de ce “venirea primăverii” în cea mai rece lună? Pentru că prima zi a sezonului Risshun a fost considerată a fi cea mai rece zi din an, după aceasta vremea începe să se încălzească tot mai mult. Din punctul dumneavoastră de vedere, Risshun ar putea fi în martie cu toate că în zilele noastre se ridică tot mai mult problema încălzirii globale.
Nijushi-sekki ( cele 24 de zile de sezon ) a fost iniţial o invenţie a chinezilor, dar japonezii au organizat-o într-un mod mai util. Iar ceea ce a ieşit a fost numit Zassetsu. Zassetsu este un termen colectiv pentru anumite zile din calendar.
Ele au fost gândite în ideea de a reda schimbările uşoare de climă în funcţie de sezon astfel încât oamenii să le poată folosi pentru agricultură. În felul acesta oamenii puteau cunoaşte care este timpul potrivit pentru semănat, evitând daunele. Zassetsu apare doar în calendarul japonez şi de când s-a inventat a contribuit semnificativ la progresul agriculturii din Japonia. Mai mult decât atât, Zassetsu a fost strâns legat de evenimentele populare şi funcţiile anuale care surveneau în mod natural în viaţa oamenilor.
Există mai multe feluri de Zassetsu care sunt folosite în mare parte şi acum. Dintre acestea Setsubun este cel mai reprezentativ.

節分 Setsu-bun - Împărţirea dintre anotimpuri
彼岸 Hi-gan Moment de rememorare a strămoşilor / Lumea de dincolo (Primăvară- Toamnă)
社日 Sha-nichi - Sărbătoare de origine şintoistă / Rugăciune pentru recolte bogate (Primăvară- Toamnă)
八十八夜 Hachi-ju-hachi-ya - 88 de nopţi după Risshun/ Timpul semănatului (Mai)
入梅 Nyu-bai - Începerea sezonului ploios (Iunie)
半夏生 Han-ge-sho - Terminarea sezonului ploios (Iulie)
土用 Do-yo – 18 zile inainte de fiecare anotimp
二百十日 Nihyaku-toka - 210 zile după Risshun (O zi rea pentru agricultură – taifun-uri frecvente)
二百二十日 Nihyaku-hatsuka - 220 zile după Risshun (Încă o zi rea pentru agricultură)

Şi iată am ajuns să abordăm tema principală de azi.
Setsubun se referă în primul rând la împărţirea dintre anotimpuri. Ziua de dinainte de Risshun şi alte începuturi de anotimp sunt considerate a fi Setsbun. Astăzi, termenul Setsubun se referă de obicei la ziua de dinaintea sezonului Risshun.
Există practici speciale cu ocazia zilei de Setsubun. În asociere cu calendarul lunisolar, Setsubun a jucat rolul ajunului Anului Nou. De aceea este însoţit de un ritual special care se practică atât în familie cât şi în comunitate. Ritualul este legat de purificare sau de curăţare. De ce? În ajunul Anului Nou se credea că o familie sau o comunitate este expusă la spirite rele mai uşor.



Oni



Oni

În cultura japoneză, astfel de spirite rele au fost vizualizate prin creaturi imaginare. Una dintre ele se numeşte Oni. La origine, oni însemna ceva ascuns, invizibil. Aceste creaturi au formă umană, dar pielea lor este colorată în roşu, albastru sau negru. Au unul sau mai multe coarne, părul buclat, gură mare şi canini ascuţiţi ieşiţi în afară. Oni sunt aproape goi, acoperiţi doar de un Fundoshi * din piele de tigru. Oni poartă în mână un buzdugan. Se presupune că sunt duri şi violenţi, dar nu le place mirosul de sardine prăjite şi înţepătura cu frunze de ilice (yerba mate). Trăiesc în iad de obicei, dar îi găsim oriunde în imediata apropiere a vieţii noastre şi chiar în inima noastră. Reprezintă răul anului trecut şi toate spiritele aducătoare de boală pentru anul care vine.
Să vedem ce trebuie făcut de fapt pentru a alunga spiritele rele, Oni.
Există diferite variante de ritual în funcţie de regiune, dar cel mai des întâlnit este Mamemaki, care înseamnă împrăştierea fasolei sau aruncarea fasolei. Se crede că prin Mamemaki se pot alunga spiritele rele, Oni.



Du-te Oni şi lasă norocul la noi!

De ce cred oamenii că pot bate Oni cu boabe (mame)? În limba japoneză sunetul cuvântului mame este acelaşi pentru:
魔目 (mame) = Ochii spiritelor Oni
魔滅 (mame) = a expulza/ a scoate afară Oni
Deci, boabele aruncate împotriva ochilor spiritelor rele Oni pot să-i conducă afară!
De obicei Mamemaki, împrăştierea fasolei, se face acasă în seara zilei de Setsubun, dar poate fi văzut ca un eveniment anual realizat la altarele şintoiste, sau o recreere pentru copiii de grădiniţă.
Acasă, tatăl sau bunicul, care are rolul principal în ritualul, stă în afara casei, la uşă de intrare, purtând o mască oni. Restul familiei, în picioare în cadrul uşii, aruncă boabe de soia la oni, strigând: "Oni wa soto! Fuku wa uchi!" (鬼は外! 福は内) "Afară cu demonii! Norocul înăuntru!". Apoi, ca să fie protejate de boală în cursul anului, fiecare membru al familiei mănâncă un număr de boabe de soia prăjite egale cu vârsta lui sau cu vârsta plus unu.
Pictorul Katsushika Hokusai a imortalizat acest obicei, în una din picturile sale.
Mamemaki are loc de asemenea la templele budiste şi Shinto. Ritualul poate fi efectuat de celebrităţi, Sumo wrestlers sau personalităţi născute în anul curent. Boabele de soia prăjite pot fi învelite în folie de aur sau argint sau pot fi înlocuite cu mici plicuri cu bani sau dulciuri.
Cei ce îndeplinesc ritualul împrăştie fasole spre vizitatori în timp ce rostesc incantaţii. Sau aruncă pachete de fasole, astfel încât vizitatorii le pot duce cu ei acasă.



Pachete de fasole

De obicei, boabele folosite pentru ritual sunt boabe de soia prăjite şi purificate, dar în unele regiuni sunt utilizate arahide cu scoici. Obiceiul "aruncatului fasolei" datează din perioada de Muromachi (1333-1568).
Pe lângă Mamemaki, Yaikagashi este un alt obicei frecvent practicat de Setsubun.
Yaikagashi este un fel de talisman confecţionat dintr-un cap de sardină şi frunze de ilice - yerba mate, deoarece spiritelor Oni le displac mirosul de sardine prăjite şi înţepătura frunzelor de yerba mate. Acest talisman se pune la uşă pentru a evita pătrunderea spiritelor rele în casă. În loc să facă talisman, unele persoane mănâncă sardine cu acelaşi scop.



Talisman împotriva spiritelor rele

În noaptea de Setsubun, ca abordări de anul nou, mulţi japonezi decorează un copac sfânt în faţa de casele lor cu un cap de un sardină, un căţel de usturoi, sau o ceapă. Aceste talismane au rolul de a menţine oni departe (deşi, între noi fie spus, pisica vecinului nu poate fi intimidată).



Rulou Eho-maki

În zona Kansai, zonă situată în partea de sud est a Japoniei, a început să se practice pe lângă Mamemaki un ritual în plus. Acesta constă în a mânca sushi în formă de rulou, numit Eho-maki. Eho reprezintă direcţia indicată de busolă, considerată norocoasă, direcţie care variază de la un an la altul. Se crede că busola arată locul în care se găseşte zeul Toshitokujin sau Toshigami, responsabil pentru recolte din acel an şi pentru noroc. În componenţa ruloului intră 7 ingrediente de bază, dintre care amintim: ciuperci, ţipar, omletă, castraveţi, ş.a.
Există şi o regulă. Se mănâncă ruloul Eho-maki netăiat, fără a spune nimic, orientat spre direcţia norocoasă. În unele cazuri, se mânâncă cu ochii închişi tot ruloul. Eho-maki a devenit cunoscut mai bine în Japonia datorită emisiunilor TV. Odată cu răspândirea ruloului eho-maki au apărut multe variante. În zilele noastre, pe lângă sushi tip rulou, se poate găsi şi eho-maki tip prăjitură.
Cei capabili de a realiza performanţa de a mânca tot ruloul( rola are aprox. 20 cm ) au norocul de partea lor în afaceri, îşi asigură longevitatea şi sănătatea. În Osaka, de unde pare a proveni această tradiţie, unii oameni spun că practica a început atunci când o gheişă tânără a mâncat această delicateţe gustoasă pentru a se asigura că iubitul o preferă pentru următorii ani. În unele zone, ruloul se face cu o umplutură de şapte culori care reprezintă Shichi Fukujin ( cei şapte zei care asigură fericirea).
Multe povestiri se referă la originea aruncatului boabelor de Setsubun, dar una dintre cele mai faimoase poate fi văzută în scenetele de comedie care se joacă cu acest prilej la templul Mibu din Kyoto. Aproximativ s-ar traduce astfel: într-o zi un căpcăun deghizat a venit în casa unei văduve în vârstă. Avea la el un ciocănel de lemn, magic şi purta un chimono frumos. Ispita a luat în stăpânire văduva, când a văzut frumuseţea chimonoului. Femeia a furat haina. Nu s-a mulţumit doar cu chimonoul, ea a încercat să obţină şi ciocănelul magic. Surprins de lăcomia femeii, căpcăunul şi-a arătat adevărata înfăţişare. Aşa de tare s-a speriat văduva încât a aruncat cu ce i-a venit la îndemână în căpcăun. S-a întâmplat să fie, printre celelalte lucruri şi o mulţime de boabe de fasole. Acestea trebuie să fi rănit spiritul cel malefic, deoarece căpcăunul a fugit lăsând văduvă fără obiectele lăcomiei, dar mai înţeleptă şi mai sănătoasă.
Acestea sunt lucrurile pe care am vrut să le prezint despre Setsubun. Sper că v-a plăcut.
În încheiere, aş dori să vă mulţumesc că m-aţi citit, încă o dată.




REFERINŢE:

Campbell, A., D.S. Noble, et al (1993) Japonia; un Illustrated Enciclopedia. Tokyo: Kodansha Ltd.
Nojiri, H. (1992) Hoshi Sanbyaku Rokujyu Go Ya (365 stelar nopţi). Tokyo: Kouseisha Kouseikaku.
Okada, Y. şi S. Akune (1993) Gendai Koyomi Yomikaki Jiten (Modern Calendar Dictionary). Tokyo: Kashiwa Shoubou.
Sasama, Y. (1995) Fukugen; Edo Seikatsu Zuroku (restabilirile; imagine cartea vieţii Edo Era). Tokyo: Kashiwa Shobou.
Sasama, Y. (1992) Shiryou; Nihon Rekishi Zuroku (referinţe; japoneză ilustratii istorice). Tokyo: Kashiwa Shobou.
Shinmura, I. ed. (1994) Koujien (japoneză etimologic Dictionary). Tokyo: Iwanami Shoten.
Watanabe, T. (1994) Koyomi Nyumon; Koyomi nu Subete (introducere la calendarul; totul despre calendarul). Tokyo, Yuzankaku.
Customs and traditions of Japan – Setsubun
http://www.kyotofoodie.com/ Setsubun Dinner and How to Eat Eho Maki 恵方巻き
http://www.muza-chan.net/japan/index.php/blog/customs-traditions-setsubun
http://en.wikipedia.org/wiki/Setsubun
http://www2.gol.com/users/stever/setsubun.htm

Imagini:

http://www.youtube.com/watch?v=KbIPoAma66Q







* Fundoshi: lenjerie de corp pentru bărbaţi care arată ca o fâşie de material textil. În zilele noastre această lenjerie veche a fost schimbată cu cea din Vest, însă mai este folosită şi azi cu ocazii speciale, cum ar fi festivalurile tradiţionale, Matsuri.)

sâmbătă, 13 martie 2010

Camera de lectură

Această cameră de lectură nu e puternic luminată. Unicele raze ale soarelui ce găsesc acest loc liniştit sunt cernute de perdea, dând locului o atmosferă melancolică.
Pereţii pictaţi în portocaliu, crează impresia unui lan de grâu la asfinţit. Singura piesă de mobilier este însuşi sufletul meu în care mă cufund de fiecare dată când ochii mei sărută pletele cărţii.
Afară, plantele înfloresc, a doua zi se ofilesc, apoi învie fiind prinse într-un dans vicios al vieţii cu moartea.

Azi am avut inspecţie!

- Ţi-ai învăţat pentru azi?
- Nu… răspunsei
Eram în general, nu spun la ce şcoală, nici în ce clasă, pentru că timpul şi locul nu sunt importante. Tot ce contează, e să fac ceva ca profesoara să nu mă asculte. De ce? Păi… din nefericire pentru noi…. e inspecţie. De ce pentru noi şi nu pentru profesoară?
Să vă explic. Profa e plicticoasă rău, toţii copiii o urasc, cel puţin cei din şcoală. Vine inspecţia şi trebuie să facă o impresie bună. Nu? Aşa că presează elevii. Plus că, tema pentru azi a fost uriaşă! Iar eu nu am făcut-o. De-alături, vărul meu îmi tot punea întrebări stupide.
- Ce te faci?
- Ceva…
- Ce anume?
- Nu ştiu…
- Ce faci tu întotdeauna în astfel de situaţii, trage singur concluzia dacă vede că de la mine nu scoate mare lucru.
- Găsesc o scuză stupid.
- Şi... e chiar atât de greu?
- Păi… Dacă timp de trei ani găseşti scuze care mai de care mai prosteşti, într-un final rămâi fără idei.
- Plus că majoritatea le-am folosit ca să scap de ora de sport.
- De ce nu faci sport, mă slăbănogule? întreabă Tudor. Aşa îl chema pe vărul şi colegul meu de bancă.
- Ce pot să spun?! Banca e fooooaarte sexy! răspunsei, dându-mi ochii peste cap cât mai semnificativ.
Pentru că n-am găsit nimic care să rezolve favorabil situaţia, m-am dus direct la profă, în clasă deja. Păşeam cu tupeu spre zona crepusculară. I-am trântit pur şi simplu adevărul: nu mi-am făcut tema şi nici nu am învăţat.
Din senin simt că mâna lui Dumnezeu a coborât din ceruri şi mi s-a aşezat deasupra capului în timp ce profa a spus:
- Bine. Nu te întreb nimic.
Fac stânga-mprejur şi trec la loc. Nu ştiam ce se va întâmpla. Atmosfera era prea încordată. Singurul relaxat, eu.
Inspectorul a venit şi s-a aşezat in ultima bancă. Ora a început cu totul altfel decât de obicei. Profa ne citea, punea întrebări, îi păsa sau cel puţin se prefăcea. Elevii erau mereu cu mâna pe sus. Bineînţeles că şi eu, doar făceam parte din decor, sigur că nu mă va pune să răspund. Dar nenorocirea s-a întâmplat. Profa m-a pus să răspund tocmai când, plictisit de mascaradă lăsasem jos cele două degeţele. Mâna ce atârna până atunci prietenoasă deasupra capului m-a strivit ca pe un gândac.
Din păcate nu vă pot spune ce s-a întâmplat în continuare. Ar fi imposibil. Restul amintirii a fost distrusă de un tip în costum ce locuieşte în capul meu de ceva vreme, pe nume Don.
-Ba nu, răsună scurt răspunsul acestuia.

sâmbătă, 6 martie 2010

Legenda pinguinului

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Cu mult, mult, mult timp în urmă, să tot fie prin anul 1000 sau poate mai departe, dar asta e altă carte, s-a întâmplat să fie o mare sărbătoare în rândul dobitoacelor, cele necuvântătoare. Dumnezeu a organizat un festin strălucitor şi le-a chemat tocmai la Polul Nord, în palatul Moşului, plecat în Hawai pentru o binemeritată vacanţă şi cură de idei căci nu mai ştia săracul ce păpuşi să dăruiască fetiţelor şi ce căluţ sau maşinuţă voinicilor.
Pentru marele bal toate speciile trimiseră ca reprezentanţi câte o pereche frumos costumată sau împopoţonată, după cum îi dusese mintea, banul şi buzunarul.
Ultimul venit fu pinguinul care se pornise la drum hăt de la polul cel mai de sud. În vremurile de care povestim, personajul pomenit era galben-galben ca un ou ca să nu îl confundăm pesemne cu zăpada cea proaspăt cernută de Bunul Dumnezeu.
Ca unul care trăia în ţinuturile reci nu prea deţinea bani în portofel. Venise cu haina de fiecare zi, cea în care pornea la vânătoare de peştişori sclipitori, cea în care dormea şi visa la ţărmuri boreale, mult mai amicale, din punct de vedere al temperaturilor.
Taurul care acaparând discuţia, se lăudase toată seara cu părul său superkalifragilistic, observă bucăţica mobilă de unt şi, fără pic de consideraţie, începu un nou subiect de conversaţie. Sărmanul pinguin! De ştia ce îl aşteaptă, nu mai venea la nici o petrecere! Prefera întâlnirile austere.
Domnul observă repede necazul şi trimise cel mai bun croitor, un aligator. SSSSt! Acesta e un secret, deci mai bine tăceţi. Cât ai număra până la trei, personajul nostru genuin s-a trezit costumat bicolor cu un frac incredibil de pufos, elegant şi permanent. Vedeţi, de atunci poartă bărbaţii, la orice ceremonie, cele două cozi de la antipozi.
Vă puteţi imagina cum a reacţionat taurul cel fanfaron şi răutăcios. Oricum, drept răsplată pentru fapta lui şi-a pierdut mult iubita podoabă capilară, primind în schimb o pereche de coarne, terne, uşor întoarse ca să nu poată să răstoarne dreapta rânduială a lui Dumnezeu.

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee