Persoane interesate

duminică, 16 ianuarie 2011

Seven-Five-Three (shichi-go-san)

“Shichi-Go-San”, este o veche sărbătoare shintoistă. Festivalul organizat cu acest prilej pentru tinerele fete cu vârsta cuprinsă între trei şi şapte ani şi pentru băieţi cu vârsta între trei şi cinci ani, face parte din riturile tradiţionale de trecere spre o nouă etapă a vieţii. Desfăşurat în 15 noiembrie, “Shichi-Go-San” nu este o sărbătoare naţională, dar este respectată de localnici.
Se presupune că “Shichi-Go-San” a apărut în perioada Heian (794-1185) la curţile nobililor care doreau să celebreze trecerea copiiilor lor spre perioada de mijloc a copilăriei, într-o zi norocoasă. De aceea festivalul a fost în repetate rânduri fixat pe cinsprezece în această lună, în timpul perioadei Kamakura (1185-1333). Însuşi shogunul Tsunayoshi Tokugawa se spune că a celebrat creşterea fiului său Tokumatsu, în aceea zi.
Probabil că sărbătorea s-a stabilit în această dată şi pentru că 7+5+3=15 iar 15 noiembrie ar fi cea mai norocoasă zi din an, după credinţa niponă.
Literal “Shichi-go-san” înseamnă “şapte, cinci şi trei”. Această vârstă era considerată critică în viaţa copiiilor epocii medievale. Subliniez şi faptul că cifrele trei, cinci şi şapte au, potrivit religiei Shinto, o valoare aparte în numerologie niponă, dictată de credinţa că numerele impare sunt norocoase.
A treia aniversare în viaţa unui copil este importantă deoarece rata mortalităţii infantile era atât de ridicată în trecut încât se considera că dacă copiii au ajuns până la această vârstă este probabil ca ei să supravieţuiască.
S-au dezvoltat trei ceremoniale legate de acest eveniment, devenit în foarte scurt timp un obicei mult agreat în societatea samurailor, în era Edo şi răspândindu-se din regiunea de origine, Kanto, în toate insulele arhipeleagului.
Prima din ceremonii menţionată mai sus este “kamioki”, celebrată atât pentru fetiţe cât şi pentru băieţi, când copiii adoptau o tunsoare de adult. A doua ceremonie, ţinută la cinci ani, este “hakamagi-no-gi”, cea în care băieţii îşi pun “hakama” pentru prima dată. A treia ceremonie, “obitoki-no-gi” este, spun este pentru că se respectă şi în zilele noastre, doar pentru fetele de şapte ani şi le dă dreptul, începând cu această vârstă de a purta “obi”. Cu timpul, cele trei festivaluri au fost reunite într-unul singur.

3-5-7

Începând cu perioada Meiji, aceste practici au fost adoptate şi de către oamenii obişnuiţi şi include printre obiceiuri vizitarea templului unde părinţii se roagă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru ca cei mici să aibă parte de o viaţă lungă şi sănătate.
Revin cu precizări. Copiiilor, fete şi băieţi, până la trei ani li se cerea, prin tradiţie, să aibă capul ras. Băieţii de cinci ani li se permite, pentru prima dată, să poarte “hakama” - tip de îmbrăcăminte tradiţională japoneză, specifică samurailor, care se îmbracă peste pantalonii „gi”-ului, (iniţial lenjerie de corp). „Hakama” este legată la nivelul taliei şi cade aproximativ până la glezne. Există două tipuri de „hakama”: divizat, asemănători pantalonilor folosiţi pentru călărie şi nedivizat. „Hakama” au şapte pliuri adânci, două în spate şi cinci în faţă. Cele şapte pliuri reprezintă cele şapte virtuţi ale codului bushido: „Yuki” – curaj, „Jin” – caritate, „Gi” – dreptate, „Rei” – respect, „Makoto” – sinceritate, „Chugi” – loialitate, „Meyio” – onoare.
Scopul iniţial al „hakamei” a fost să protejeze picioarele unui călăreţ de tufişuri, ierburi înalte, zgârieturi, etc, ca cizmele din piele ale cowboy-ului. Cum pielea era greu de găsit în Japonia, s-a folosit în schimb pânză (cânepă, stofă) grea.
După ce samuraii au început să lupte mai mult pe jos decât pe cal, au continuat să poarte hakama deoarece îi făcea mai uşor de identificat. Reamintesc că clasa militară a samurailor, a condus Japonia timp de opt secole.
A existat şi un al treilea tip de „hakama”, o variantă mai lungă a celei nedivizate, purtată la vizitarea împăratului sau a shogunului. Avea între 3,5 şi 4,5 metri. Era pliată de mai multe ori şi plasată între picioarele şi posteriorul vizitatorului. Acest lucru necesita „shikko”, respectiv mersul în genunchi, pentru cei care se prezentau în faţa împăratului. ( Existau oameni, de serviciu care îi îmbrăcau pe vizitatori.) Pe de altă parte, era foarte greu să ascundă o armă în haine sau să se ridice repede să atace.
În prezent, hakama este folosit de practicanţii de arte marţiale.
Tot pentru prima dată, fetele de şapte ani înlocuiesc şnurul simplu cu care îşi leagă kimonoul cu tradiţionalul “obi”. La fetiţe, culorile obi-ului sunt explozive, ţipătoare. Mai târziu, fetele tinere vor folosi obi-uri în culori pastelate, cu tente închise.
Rostul obi-ului nu este numai unul estetic, ci şi acela al unei igiene speciale vestimentare, de protejare a mijlocului, loc unde japonezii situează umoarea, spiritul omului.
Tradiţia s-a modificat puţin din perioada Meiji încoace. De exemplu, s-a renunţat la rasul părului. Mai mult, ceremoniile nu mai sunt la modă, puţini sunt cei care le respectă în totalitate, dar părinţii continuă să meargă la temple pentru a mulţumi pentru sănătatea copiilor şi a se ruga pentru viitorul lor.
Trebuie menţionat şi faptul că modul tradiţional al japonezilor de a calcula vârsta odraslelor este diferit de al occidentalilor. La naştere, vârsta un copil este socotită de un an.
Niponii nu sărbătoresc ziua de naştere, în schimb toţi adaugă un an în ziua de 1 ianuarie. În cazul în care un copil vine pe lume în 31 decembrie, se consideră că are doi ani în data de 1 ianuarie, când bebeluşul are de fapt numai două zile.
În această zi de 15 noiembrie sau în week-end-ul cel mai apropiat, copiii vizitează templul împreună cu părinţii, îmbrăcaţi în kimonouri, mulţi pentru prima dată, aşa cum am menţionat deja. Fetele de trei ani poartă de obicei “hifu” –un tip de vestă căptuşită – peste kimono şi băieţii poartă „haori”, o jachetă şi „hakama”. În ultimii ani, un număr din ce în ce mai mare de copii sunt îmbrăcaţi după moda din vest. Blugi.
O nouă practică adoptată în zilele noastre este cea a fotografiilor. De aceea, această zi mai este cunoscută şi ca ziua în care se fotografiază copiii.
Un obicei cel puţin neobişnuit este acela al “Chitose Ame” sau bomboana de o sută de ani. Este un dulce lung, subţire, roşu şi alb, culori ce simbolizează sănătatea şi longevitatea. Este dăruit într-un pachet cu desene reprezentând un cocor şi o ţestoasă. Ţestoasa simbolizează pentru japonezi longevitatea ca şi pinul, bambusul sau prunele. Bomboana este învelită într-o foiţă de hârtie de orez transparentă, asemănătoare plasticului. Este şi ea comestibilă.
Acest cadou este expresia dorinţei părinţilor ca urmaşii lor să trăiască mult şi să ducă o viaţa prosperă.
Echipamentul necesar acestei sărbători poate fi obţinut şi prin închiriere. Există servicii care oferă toate accesoriile necesare, ajutor de la un stilist şi fotograf profesional, totul în aceeaşi ofertă, pentru un preţ de aprox 30,000 yeni. Un preot poate fi angajat pentru a spune rugăciunile cerute de ocazie.
Chiar dacă sunt familii care nu sărbătoresc “Shichi-go-san”, este o ocazie foarte bună pentru a merge la temple şi a face fotografii copiilor, ferchezuiţi cu această ocazie.
Templul Meiji din Harajuku şi Hie din Akasaka sunt foarte populare pentru acest eveniment, dar veţi întâlni fetiţe vesel costumate sau băieţei ursuzi la toate templele mai mari. În vremurile noastre, părinţii au tendinţa de a-şi duce copiii mai degrabă la temple celebre decât la cele locale.
După reîntoarcea de la templu, copiii fac vizite rudelor. Seara, familia se strânge laolaltă pentru un festin, cu mâncăruri speciale acestei ocazii, în onoarea copiilor.
Redau mai jos, un cântec, numit “Tooryanse”, asociat acestei sărbători. Vorbeşte despre mersul la temple pentru a celebra a şaptea aniversare.

Treci prin, treci prin

Treci prin, treci prin
Unde duce acest drum îngust?
Este drumul spre Tenjin Shrine
Vă rog lăsaţi-ne să trecem
De obicei oamenii fără “buisness”nu sunt lăsaţi să treacă
Copilul are acum 7 ani
Am venit să dăm ofrandele noastre
Mergând înainte e sigur, dar întoarcerea nu
Dacă sunteti pregătiţi mergeţi înainte.

Pass Through, Pass Through

(English Translation)
Pass through, pass through
Where does this narrow path lead?
It is the path to Tenjin Shrine
Please let us pass through
People with no business are usually not allowed through
This child is now seven years old
We’ve come to make our offering
Going is safe, but not returning
If you are prepared, go through, go through.

Tooryanse

(Japanese Transliteration)
Tooryanse tooryanse
Koko ha doko no hosomichi ja
Tenjin-sama no hosomichi ja
Chiito tooshite kudashanse
Goyou no nai mono toosha senu
Konokono nanatsu no oiwai ni
O fuda wo osame ni mairimasu
Ikiha yoi yoi kaeriha kowai
Kowai nagara mo tooryanse tooryanse

Dacă eşti în Japonia şi ai prilejul de a participa la această sărbătoare, la întoarcerea de la templu, te poţi opri la unul din numeroasele hanuri ce se-nşiră pe marginea şoselelor, unde vă puteţi bucura de ocha – ceai verde – şi zenzai ( supă dulce de fasole azuki sau de prăjiturele de orez mochi însoţit de macha, un ceai tare preparat din praf de frunze de ceai, folosit în ceremonia ceaiului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Shichi-Go-San
http://www.japaneselifestyle.com.au/culture/shichi-go-san.html
http://www.tjf.or.jp/deai/contents/teacher/mini_en/html/shichigosan.html
http://www.tokyowithkids.com/entertainment/shichigosan.html
http://www.japanikuiku.com/65/seven-five-three-festival-shichi-go-san-matsuri/
http://www.tokyofamilies.com/archive/living/GaijinMama/livingIssue4GM.html
http://worldculturenet.com/2006/11/14/shichi-go-san-matsuri-%E2%80%9Cseven-five-three-festival%E2%80%9D/
http://www.asij.ac.jp/elementary/japan/jp_holi.html#seven
http://www.aiki.ro/forum/viewtopic.php?p=2157&sid=e6df000c47092c5c16db9e3b3364e196
http://forum.anime-club.ro/forum/Sarbatori-din-calendarul-nipon-t2293.html

Niciun comentariu:

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...