Persoane interesate

sâmbătă, 6 martie 2010

Legenda pinguinului

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Cu mult, mult, mult timp în urmă, să tot fie prin anul 1000 sau poate mai departe, dar asta e altă carte, s-a întâmplat să fie o mare sărbătoare în rândul dobitoacelor, cele necuvântătoare. Dumnezeu a organizat un festin strălucitor şi le-a chemat tocmai la Polul Nord, în palatul Moşului, plecat în Hawai pentru o binemeritată vacanţă şi cură de idei căci nu mai ştia săracul ce păpuşi să dăruiască fetiţelor şi ce căluţ sau maşinuţă voinicilor.
Pentru marele bal toate speciile trimiseră ca reprezentanţi câte o pereche frumos costumată sau împopoţonată, după cum îi dusese mintea, banul şi buzunarul.
Ultimul venit fu pinguinul care se pornise la drum hăt de la polul cel mai de sud. În vremurile de care povestim, personajul pomenit era galben-galben ca un ou ca să nu îl confundăm pesemne cu zăpada cea proaspăt cernută de Bunul Dumnezeu.
Ca unul care trăia în ţinuturile reci nu prea deţinea bani în portofel. Venise cu haina de fiecare zi, cea în care pornea la vânătoare de peştişori sclipitori, cea în care dormea şi visa la ţărmuri boreale, mult mai amicale, din punct de vedere al temperaturilor.
Taurul care acaparând discuţia, se lăudase toată seara cu părul său superkalifragilistic, observă bucăţica mobilă de unt şi, fără pic de consideraţie, începu un nou subiect de conversaţie. Sărmanul pinguin! De ştia ce îl aşteaptă, nu mai venea la nici o petrecere! Prefera întâlnirile austere.
Domnul observă repede necazul şi trimise cel mai bun croitor, un aligator. SSSSt! Acesta e un secret, deci mai bine tăceţi. Cât ai număra până la trei, personajul nostru genuin s-a trezit costumat bicolor cu un frac incredibil de pufos, elegant şi permanent. Vedeţi, de atunci poartă bărbaţii, la orice ceremonie, cele două cozi de la antipozi.
Vă puteţi imagina cum a reacţionat taurul cel fanfaron şi răutăcios. Oricum, drept răsplată pentru fapta lui şi-a pierdut mult iubita podoabă capilară, primind în schimb o pereche de coarne, terne, uşor întoarse ca să nu poată să răstoarne dreapta rânduială a lui Dumnezeu.

Un comentariu:

ioana spunea...

e cea mai haioasa legenda despre coarnele taurului!ca sa nu mai spun de frac... imaginatie fara limite!
astazi ma bucur pentru tine si stim numai noi care este motivul!

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...