Persoane interesate

marți, 3 august 2010

Obon Days

Imediat după ce festivalul Tanabata s-a încheiat am decis să lenevesc vreo două zile, dar vremea însoţită de ploile sâcâitoare m-a împins spre Tokyo. Nu-mi place umiditatea, o constantă a acestui anotimp, media precipitaţiilor este de 155mm iar temperaturile rar scad sub 310C şi nici nu eram cine ştie ce încântat de peisajul liniştit cu ferme întinzându-se la nesfârşit în toate direcţiile. Sunt un copil al oraşului, obişnuit cu neliniştea străzilor aglomerate, foşnetul saturat cu decibeli al sutelor de maşini, vitrinele fastuoase. Dornic de puţină agitaţie, am pornit, cu scurte întreruperi, spre Tokio, unde spre nedumerirea, nu doar a voastră ci şi a mea, nu m-am oprit. Tot ce s-a petrecut în continuare a fost noroc sau doar o întâmplare fericită. Veţi hotărî singuri.
Sosit la o oră destul de târzie în capitala niponă nu am găsit nici un hotel liber. A trebuit să iau expresul iar autostrada subacvatică care trece pe sub marea Philippine m-a purtat spre ţărmuri noi. În cele din urmă m-am oprit într-un mic orăşel numit Kisarazu. Nu am găsit nici aici vreun hotel liber, convenabil pentru subţirimea finanţelor mele, dar un cuplu în vârstă m-a poftit să stau la ei. Zilele petrecute în casa lor mi-au lăsat multe amintiri plăcute. Nu mi-au cerut niciun fel de plată, am ajutat în schimb la treburile casei. Se făcea curăţenie generală. Peste două zile totul strălucea. Se pare că o mare sărbătoare se apropia. De unde ştiu asta? Credeam că e evident. Cam la fel se procedează la noi de Paşti sau Crăciun. Mai mult, copii lor, părinţi la rândul lor, au venitîn vizită. Au fost dezamăgiţi şi totodată fericiţi de cele găsite. Mă simţeam ca un intrus, dar cu multă răbdare, căci vorbeau destul de prost engleza, am reuşit să aflu despre ce era vorba.
Am aflat că festivalul pe care l-am prins în ultima secundă se numeşte Obon day, un obicei japonez care onorează spiritele strămoşilor şi durează 3 zile. A fost consemnată pentru prima dată acum 500 de ani şi a devenit în cele din urmă o sărbătoare ce prilejuieşte reuniunea familiei.
Obon este abrevierea cuvântului Urabon, tranducerea în niponă a cuvântului sanscrit “Ullambana” care, literar înseamnă "to hang upside down."
Festivalul morţilor! Sună înfricoşător şi extreme de serios însă, în forma actuală, este unul din cele mai populare şi pline de culoare sărbători.
Ce se întâmplă de fapt? Toată lumea are concediu trei zile. Mica vacanţă este folosită pentru reunirea familiei. Cu mic cu mare vizitează locurile de odihnă ale strămoşilor, mormintele sunt curăţate, micile altare închinate lor din casă, de asemenea.
În timpul celor 3 zile, întreaga familie participă la acţiunile stabilite cu această ocazie, se organizează jocuri de carnaval, se mănâncă tradiţionalele mâncăruri de vară, cum ar fi pepenele rosu şi takoyaki. În ultima zi, lampioane de hârtie sunt puse pe râuri pentru a lumina întoarcerea spiritelor în lumea morţilor.
Povestea în sine vine din India antică şi a ajuns în Japonia datorită influenţei chineze asupra budismului japonez timpuriu. Prinţul Shotoku a stabilit-o ca o sărbătoare majoră în Japonia secolului al 7-lea împreună cu Hanamatsuri care sărbătoreşte naşterea lui Buddha Sakyamuni. Festivitatea trebuia să fie ţinută în a şaptea lună, a cinsprezecea zi, a calendarului lunar. Odată cu începutul perioadei Meiji şi cu schimbarea calendarului în cel solar, Obon s-a sărbătorit în iulie sau în 15 August, în funcţie de ţinut. Hanamatsuri s-a mutat pe 8 Aprilie.
În zilele noastre, data sărbătorii variază de la o regiune la alta. Majoritatea regiunilor celebrează Obon în august. Tokyo, Yokohama şi Tohoku ţin sărbătoarea în iulie. Alte regiuni încă sărbatoresc în funcţie de calendarul lunar, făcând ca data să difere de la an la an.
Legenda povesteşte cum călugărului Mogallana îşi salvează mama din Iadul fantomelor flămânde. Neliniştit în privinţa bunăstării mamei sale după moarte, călugărul, practică meditaţia şi are o viziune spirituală care îi permite să vadă adevărata condiţie a mamei sale, una nu tocmai plăcută. Atunci el l-a întrebat pe Buddha cum să-şi elibereze mama de chinuri. Buddha l-a sfătuit să practice compasiunea şi să dăruiească ofrande călugărilor. Când mama lui a fost eliberată, Mogallana a dansat de bucurie. Originile dansului Bon sunt legate de această manifestare a bucuriei lui.
O mulţime de întrebări pot fi puse acestei poveşti. Una de reţinut. De ce a ajuns mama în iad? Ca personaj central al poveştii, mama este modelată din perspectiva patriarhală care domina toate religiile tradiţionale şi care spune că femeile sunt sursa problemelor şi sunt inferioare bărbaţilor. În tradiţiile budhismului antic, femeile erau considerate mai lumeşti şi mai egoiste decât bărbaţii, pentru că ele au un ataşament profund faţă de familie, punându-şi copii şi familia înainte de toate.
Ihai
Ihai – mici obiecte confecţionate din lemn pe care sunt inscripţionate numele celor decedaţi
Obon decoration
Decoraţii Obon

În dimineaţa zilei de 12 sau 13 august se pregătesc decoraţiuni specifice care se aşează în faţa casei sau a altarelor budiste. Familia întâmpină astfel spiritele strămoşilor. “Butsudan” a fost pregătit şi conţine “ihai”. De asemenea se aprinde un foc mic în faţa porţii în seară aceleiaşi zile, casele sunt luminate cu lampioane şi lumânări pentru ca spiritele să-şi găsească drumul spre case. Aceasta primă zi poartă numele “unkeh”.
Imediat ce se lasă noaptea, familia se strânge în faţa casei pentru a întâmpina spiritele. Cina din acea seară va fi un fel de terci numit “jushi”. Familia consumă această mâncare ca omagiu adus spiritelor.
Mâncare, băuturi şi alte ofrande sunt puse în “butsudan” ca bun venit pentru strămoşi. Printre ofrande: sake, fructe, ceai, apa şi flori. Într-o parte a “butsudan” un buchet de 13 fire scurte de trestie de zahăr şi una lungă sunt de asemenea oferite. Piesa lungă e folosită ca un baston de spirite când vor părăsi casa şi se vor întoarce în locurile unde au fost îngropaţi.
Butsudan
Butsudan = dulăpior pentru ofrande
Ofrande
Ofrande
În a doua zi, “nakabi”, strămoşilor le sunt oferite trei feluri de mâncare. Familia petrece ziua vizitându-şi apropiaţii şi cerându-le scuze strămoşilor că nu au luat legătura cu ei de mult timp. Se roagă pentru iertare şi protecţie din partea spiritelor. În trecut, ofrandele erau doar ceai şi tutun, mai târziu acestea s-au diversificat.
Jyubako 1
Jyubako
Jyubako

“Ukui” este a treia şi ultima zi din Obon. După o masă somptuoasă de adio, spiritele trebuie să se întoarcă în mormintele lor. Masa este cel mai important punct din sărbătoare şi este preparată şi pusă cu mare grijă într-o cutie numită “jyubako”. Aceasta va fi pusă în faţa lui “butsudan” sau a lui “ihai” împreună cu sake, ceai şi alte mâncăruri speciale. În timp ce gătesc aceste minunăţii, soţiile pregătesc şi “minnuku”, o mâncare specială făcută din resturi de mâncare sau ierburi. Este dusă de familie care îşi escortează spiritele înapoi în morminte pentru a fi oferită spiritelor rele sau celor care nu au un loc de ohihnă, spirite care pot fi întâlnite pe drum.
Uchikabi
Uchikabi
“Uchikabi“ sunt bani făcuţi din hârtie, ştampilaţi cu forma unei monezi, puşi pe “jyubako” pentru a se asigura că strămoşii nu vor duce lipsă de nimic în drumul lor de întoarcere. Majoritatea ofrandelor sunt oferite în număr par. Mâncarea este întotdeauna oferită în număr impar.
Când totul este aranjat pentru ospăţ, familia se adună în faţa lui “butsudan” şi se arde tămâie. Familia mulţumeşte astfel pentru sănătatea de care s-au bucurat şi se roagă pentru protecţie, fericire şi prosperitate pentru anul care vine.
După masă, bărbaţii cântă şi dansează acompaniaţi de “samisem”, un instrument muzical asemănător cu un banjo, confecţionat din piele de şarpe.
Exact înainte de miezul nopţii, spiritele sunt trimise înapoi. Capul familiei împreună cu fiii săi au obligaţia de a arde banii din hârtie. Toarnă sake şi ceai peste cenuşă, pun cutia la poartă şi se roagă ca spiritele să ajungă în siguranţă în morminte şi să revină şi la anul.
Cu această rugăciune se încheie sărbătoarea obon şi marchează începerea dansului sau “eisa”.
dancers
Photobucket
Eisa dancers

Dansurile sunt un mod tradiţional de a arăta recunoştinţă faţă de
strămoşi. Dansul şi muzica variază de la o regiune la alta, reflectând fundalul cultural unic al fiecăreia. În mod normal dansul se desfăşoară prin adunarea mulţimii într-un cerc în jurul unei schele mari din lemn numită “yagura” care serveşte pe post de podium pentru cântăreţi şi muzicieni. Majoritatea dansurilor se desfăşoară în sensul acelor de ceasornic sau invers, câteodată inversându-se sensul în mijlocul cântecului, câteodată mişcându-se spre yagura sau depărtându-se. Unele dansuri cum ar fi Kagoshima Ohara sau Tokushima Awa Odori se desfăşoară în linie dreaptă pe străzile oraşului. Acestea sunt de asemenea dansuri care folosesc recuzite cum ar fi pălării prosoape, castaniete şi evantaie.
Spectacolul de încheiere al festivalului Bon este deosebit, prin multitudinea de petarde şi lumini care sclipesc în diverse culori, luminând cerul.
Cântecele festivalului Bon au însoţit multe de generaţii, transmiţându-se pe cale orală sau scrisă, într-o formă aproape neschimbată. Redau doar două din ele:

"Vine, vino!
Să petrecem la Festivalul Bon.
Chiar şi morţii vin
În acest ajun de sărbătoare,
Ajunul Festivalului Bon! „

II
„La sărbătoarea Festivalului Bon
Toată lumea dansează
Numai Buddha din lemn
Buddha din bronz
Sau cel din piatră
Mai veghează asupra ţării Yamato! "

Un Obon nou se celebrează astfel: după ce o persoană a murit, rudele vor sărbătorii cu mare respect Obon, ca fiind prima dată. În faţă altarului budist al casei vor depune ofrande de castraveţi, vinete proaspete, orez, legume, fructe, prăjituri de oerz şi flori. Dacă festivalul Obon are loc mai repede de 49 de zile de când o persoană a decedat, perioadă în care spiritul rătăceşte între această lume şi cealaltă, sărbătoare este omisă.
Sărbătoarea Bon Odori se celebrează anual în multe comunităţi japoneze din Brazilia, Malaezia, U.S. sau Canada. Este de asemenea o parte importantă a culturii şi vieţii din arhipeleagul Hawai.
Datorită împrăştierii emigranţilor niponi pe arii atât de îndepărtate, unele ritualuri sunt diferite. Aşa se întâmplă, de ex. între nordul şi sudul Californiei, unde dansurile au fost influenţate de cultura americană.

Lanterns floating

Bibliografie:
http://www.shindharmanet.com/writings/obon2.htm
http://jasgp.org/content/view/738/179/
http://japan-fans.forumotion.com/traditii-japoneze-f8/obon-matsuri-t449.htm
http://www.mercurynews.com/ci_15487205?nclick_check=1
http://en.wikipedia.org/wiki/Bon_Festival#Origin
http://www.shingon.org/library/archive/Obon.html
Obon Tradition: http://www.youtube.com/watch?v=ci3rMFf9qKo
http://www.hhbt-la.org/Obon.html
http://raider.mountunion.edu/re/worldreligions/how_to_celebrate.htm

Un comentariu:

ioana spunea...

fara sa vreau am facut o paralela intre cultura noastra si cea japoneza."Cam la fel se procedează la noi de Paşti sau Crăciun."sunt cuvintele care au dat startul.Ai reusit sa prezinti Festivalul mortilor intr-un mod atragator,cu multe amanunte pe care din pacate nu le am putut retine în totalitate.Eu inca fredonez
Frunzele de bambus foşnesc, foşnesc
Tremurând sub ştreaşină
Stelele clipesc, clipesc
Aur şi argint, grăunţe de nisip
pieduta in multimea ce omagiaza Tanabata

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...