Persoane interesate

miercuri, 18 august 2010

Ziua respectului pentru bătrâni - Keirō no hi

Din Kisarazu, unde am petrecut alături de japonezi „ Ziua Străbunilor”, am alunecat pe şine spre o destinaţie ca de obicei necunoscută mie. S-a dovedit a fi o staţiune celebră, bântuită de mii de turişti, nu însă în această perioadă a anului, spălată încă de furtuni destul de puternice. Spre norocul nostru, după vreme rea urmează întotdeauna o vreme perfectă.
Trecusem de oraşul Kyonan când mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de tren, aveam şi de ce, îndeplinea condiţii excelente. Dacă veţi avea drum spre arhipeleag, veţi descoperi uşor că liniile de cale ferată şi legăturile îţi permit să vizitezi insulele din goana trenului, cu efort minim şi maxim de confort.
Venise timpul să cobor în următoarea localitate. Nu rurală, bineînţeles. Ajuns în Tateyama, primul lucru, am început să caut un loc de refugiu. „Din fericire” toate hotelurile erau pline. Mă întreb, când va începe cu adevărat sezonul, unde vor fi cazaţi miile de turişti care vor da năvală. În timp ce admiram plajele - adevărul e că mi se vălurea mintea de atâtea gânduri - primesc un telefon de la prietenul Nobu, prescurtarea de la numele lui pentru că de fapt îl cheamă Nobumitsu Takamatsu. M-a întrebat cum mă descurc în “uimitoarele peripeţii ale vrăjitorului în ţara niponilor”. I-am povestit necazul şi mi-a indicat o adresă, unde, m-a asigurat că mă voi simţi foarte bine.
Cum de am avut ocazia să mă împrietenesc cu un japonez înainte să vizitez insulele? Pe când eram acasă, cu trupul nu cu mintea, prin clasa a opta, mi-a parvenit o invitaţie mai neobişnuită. Cercul „Prieteni Japoniei” organiza o seară specială pentru admirat luna. Vă daţi seama că aşa ceva nu se putea refuza. Îmboldit de curiozitate, adevărat şi de mama, m-am dus să aud şi să văd despre ce e vorba.
Întâlnirile care au urmat, conduse de domnul Katsu, altă prescurtare, un misionar venit în România, m-au transformat într-un fan al acestei culturi de la capătul continentului. Acolo l-am cunoscut pe Nobu, student la masterat în cadrul facultăţii de istorie şi folozofie din Cluj. Este cel care ne-a prezentat câteva date foarte interesante despre învăţământul din ţara lui.
Destul cu amintirile. Ajuns la destinaţie, am descoperit o casă înconjurată de o frumoasă minigrădină, pitoresc situată între dealurile de la periferia oraşului. Am fost întâmpinat de o bătrânică foarte simpatică care îmi cunoştea limba natală, deci aveam cu cine să povestesc. Fac o mică paranteză, mă scuzaţi, cum de îmi ştia limba, se pare că nu am sesizat atunci, fericit că mă înţelegea. Doar acum, acasă, mi-am pus întrebarea. Cam târziu, e drept.
A lăudat plajele, lungi de peste 2 km, „de coşmar” aş zice pentru că nu îţi mai vine să pleci, atât sunt de curate, frumoase şi primitoare. Am aflat uimit că simbolul oraşului este camelia şi lucru cu adevărat deosebit, plaja Hojo era clasată printre cele 100 dintre cele mai bune locuri de unde poţi admira muntele Fuji.
Nu mi-a cerut plată pentru găzduire, dar am fost destul de politicos ca să o ajut cu treburile din jurul casei şi cu gătitul. Aşa m-a învăţat mama, să fiu politicos. Adevărul e că îmi face plăcere iar bucuria şi mulţumirea oamenilor mă răsplătesc îndeajuns. Hai să vă spun tot! Am „furat” şi câteva din secretele bucătăriei nipone, care mi-au prins bine şi pe care le aplic şi acum.
Cu o zi înainte să pornesc din nou la drum, am zăbovit cam mult, doamna a primit o vizită protocolară. Prim ministrul Japoniei, personal, i-a dăruit un pocal de argint şi un certificat ca omagiu pentru lunga ei viaţa. Mai târziu am aflat că împlinise, în aceea vară, 100 de ani.
În aceeaşi zi, am însoţit-o la tot felul de activităţi, cu vehicolul pus la dispoziţie de primărie. Nu se cădea să o las singură. Nu primise nici un fel de vizite de la rude, dar şi curiozitatea îmi dădea amarnice îndemnuri. Se părea că nimerisem, cât sunt de norocos!, o altă sărbătoare, numită „Ziua seniorilor”.
Doamna s-a distrat de minune, eu la fel, atmosfera nici nu îngăduia altfel. Am căutat mai multe despre sărbătoare ca să aflaţi şi voi despre ce e vorba.
Japonia este ţara cu media cea mai mare a duratei de viaţă, aproximativ 79 de ani pentru bărbaţi şi 86, pentru femei. Cel mai bătrân bărbat din Japonia este Jirouemon Kimura. Are 112 ani şi trăieşte în Kyoto, în timp ce, cea mai bătrână femeie are 114 ani şi trăieşte în Okinawa. Probabil că secretul acestor vieţi lungi este fericirea de a trăi, precum a spus Jirouemon Kimura: o să-mi trăiesc fiecare zi din plin.
Am întâlnit în Japonia mulţi oameni în vârstă prin parcuri, pe biciclete, vizitând muzee, temple. Şi a fost fermecător să văd atâţia vârstnici bucurându-se de festivalul dedicat lor, cântând la tobele Odaiko sau chiar purtând „mikoshi-ul” cel greu, lângă ceilalţi participanţi tineri.
Mikoshi
Mikoshi (神輿?) – altar shinto-ist portabil

„Ziua respectului pentru bătrâni” este o sărbătoare japoneză desfăşurată anual. A fost numită Keiro no Hi. Numele vechi era Toshiyori no Hi, dar a fost schimbat în 1966. În mod obişnuit, se desfăşura pe 15 septembrie, însă din 2003, s-a mutat în a treia luni a lui septembrie. Deşi nu sunt legende sau poveşti legate de această sărbătoare, numeroase evenimente culturale şi atletice au loc în această zi.
Batrani japonezi Bătrâni japonezi
În principal, este o zi dedicată persoanelor care au trecut de 70 de ani. La început vârsta sărbătorită începea de la 60 de ani. Se spunea că persoana care ajunge la aceşti ani, devine copil din nou. Cum, durata medie de viaţă s-a mărit, s-a impus vârsta de 70 de ani. Limita de vârstă diferă de la o zonă la alta, pentru că depinde de numărul de vârstnici din acea regiune.
Obendo Obendo
Sărbătoarea a apărut în 1947 când primarul Masaokadowaki, al oraşului Yachiyocho, a organizat primul eveniment de acest fel. A devenit una naţională în 1954.
Sărbătoarea niponă nu se aseamănă cu „Ziua bunicilor” din S.U.A., este mult mai serios celebrată, la o scară mai mare. Printre altele, vecinii se oferă voluntari pentru a distribui cutii ”obento” cu mâncare gratuită pentru bătrânii din cartier. În satele mai mici, cei tineri şi copii pregătesc dansuri şi cântece pentru o ceremonie specială denumită „keirokai”. Cei care vor asista, vor fi şi ei răsfăţaţi cu ceai şi dulciuri, după spectacol.
Kerokai Keirokai
Vârstnicii primesc urări de sănătate şi viaţă lungă şi mulţumiri pentru contribuţia adusă societăţii. De obicei le sunt dăruite şi mici cadouri în bani, flori sau li se pregăteşti micul dejun sau cina. Le sunt adresate complimente ca să vadă cât de mult sunt apreciaţi de comunitate, nu doar de membrilor familiei.
Tot în această zi se vizitează mormintele vârstnicilor decedaţi şi le sunt aranjate locurile de odihnă.
Japonezii care au atins vârsta de 100 ani primesc un pocal de argint şi un certificat de la primul ministru al Japoniei, onorându-i astfel pentru longevitatea lor şi prosperitatea de care s-au bucurat de-a lungul vieţii.
japonese grandparents japonese grandparents
În Japonia, oamenii îşi serbează viaţă în momente diferit alese, cum ar fi Kanreki, termen care desemnează vârsta de 60 de ani. Cei care celebrează Kanreki, poartă un kimono roşu, fără mâneci, numit Chanchanko şi o glugă roşie. Alte momente de celebrare: Koki ( 70 de ani ), Kiju ( 77 de ani ), Sanju ( 80 de ani ), Beiju ( 88 de ani ), Sotsuju ( 90 de ani ) şi Hakuju ( 99 de ani ).
În trecut, pentru a face referire la bătrâni, se folosea cuvântul rōjin. Termenul a fost asociat cu slăbiciunea şi cu defectele acestei vârste, reflectate în cuvinte ca: rōjin mondai ( probleme cu oamenii bătrâni ) sau rōjin boke cu sensul peiorativ de senilitate. O dată cu noile vremuri şi terminologia legată de vârsta a treia s-a schimbat. Au apărut alternative pentru cuvântul nepopular rōjin. Cel mai comun: kōreisha . Literal, înseamnă “persoană în vârstă”, dar are o conotaţie neutră. Altă alternativă este toshiyori care înseamnă acelaşi lucru.
Îmbogăţirea terminologiei bătrâneţii nu s-a oprit însă. Cele mai cunoscute cuvinte noi sunt jukunen şi jitsunen. Literal înseamnă “ani maturi” iar jitsunen “anii adevăraţi”. Ele au fost introduse de ministrul sănătăţii, dar nu au reuşit să se integreze în viaţa de zi cu zi. Folosite sunt şi cuvinte provenite din engleză. Unul foarte cunoscut este shirubā ( argint ) folosit ca shirubā shīto ( scaun de argint ) şi se referă la scaunele din tren şi autobuze, rezervate bătrânilor.
Sakura
Cherry Blossom
Dar mai bine să vă povestesc limpede cum a început totul.
Pe 15 septembrie 1947, Nomatanimura - astăzi Yachiyocho – un sat aşezat între dealurile centrale ale prefecturii Hyogo, a mobilizat toate tricicletele motorizate din zonă pentru a transporta oameni în vârstă din zonă în holul unei şcoli. Aici, Masao Kadowaki, primarul satului li s-a adresat bătrânilor: “O persoană în vârstă este o comoară pentru fiecare casă şi de asemenea pentru satul nostru”. Înclinându-şi capul în semn de respect, a continuat: “Vă rog să împărtăşiţi cu mine, un tânăr primar, înţelepciunea voastră”.
În anul următor, Nomatanimura a desemnat ziua de 15 septembrie ca o zi a satului, dedicată bătrânilor. Acest gest s-a răspândit mai târziu în întreaga prefectură. În 1966 guvernul central a stabilit „Ziua bătrânilor” ca o nouă sărbătoare naţională, la 19 ani după ce acest eveniment s-a născut.
Primarul Kadowaki a fost îngrijorat din cauza destrămării societăţii japoneze, imediat după al doilea război modial şi mai ales de ruptura care apăruse în sistemul lor familial. Societatea de după război a parcurs o perioadă în care oamenii au urmărit doar eficienţa şi viteza de dezvoltare, pentru a recupera handicapul faţă de puterile din vest. Schimbări rapide în structura industriei şi întinderea rapidă a urbanizarii au dus la pierderea legăturile dintre oamenii comunităţiilor, vecini şi familii. În plus, se pare că inovaţiile tehnologice au avut ca rezultat o tendinţă de a considera experienţa bătrânilor ca fiind de modă veche, bătrânii nefolositori şi o povară pentru societate. Ca rezultat al acestei tendinţe, bătrânii s-au simţit inutili.
Lansez o întrebare. Pentru toţi. Sunt cei de 60 de ani cu adevărat bătrâni? „Barcagiul din satul nostru este un bătrân care împlineşte 60 de ani. Pentru vârsta lui este plin de vigoare şi el vâsleşte, atât de aprig că vâsla se îndoaie”. Acestea sunt cuvintele unui cântec pentru copii, numit "Sendo-san" ( Domnul vâslaş ) scris în 1941.
Mulţi oameni de 60 de ani s-ar fi jigniţi, pe bună dreptate, dacă cineva le-ar spune bătrâni.
Felul în care este privită vârsta a treia s-a schimbat mult în ultimii 50 de ani. Agenţia de management şi coordonare a efectuat un sondaj, întrebând oamenii la ce vârstă o persoană poate fi considerată bătrână. Jumătate dintre persoanele de 60 de ani au răspuns 70 de ani sau mai mult, urmaţi de cei care au spus 65 sau mai mult şi cei care au spus 75 sau peste. Cei între 40 şi 50 de ani au dat răspunsuri similare.
Când a fost stabilită ziua bătrânilor, în Japonia trăiau aproximativ 6 milioane de oameni cu vârsta de 65 de ani şi mai mult, adică în jur de 6% din totalul populaţiei. Acum numărul lor a crescut la 22 de milioane, respectiv 17% din total. Se estimează că în 2015 vor fi 30 de milioane de bătrâni, ceea ne spune că fiecare persoană din patru are 65 de ani sau mai mult. Într-o astfel de societate nu este posibil doar să le arăţi respect pentru vârsta lor şi să îi îndepărtezi, dimpotrivă, seniorii vor continua să fie o forţă în societate şi dincolo de cei 60 sau 70 de ani.
Schimbarea se vede nu numai în numărul lor, dar şi în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. Conform unui studiu făcut de guvernul de la Tokyo, sănătatea vârstnicilor s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimii 10 ani, funcţiile vitale de asemenea, aici incluzând abilitatea de a face faţă problemelor zilnice, cum ar fi să iasă din casă singuri, la cumpărături, la plimbare sau de a-şi deschide conturi bancare, fără dificultăţi. Funcţiile vitale se referă de asemenea la abilităţi intelectuale, cum ar fi cititul cărţilor, al ziarelor, abilităţi sociale, respectiv vizitarea prietenilor. Împreună formează standardul după care trebuie judecaţi vârstnicii.
În comparaţie cu situaţia din alte ţări, bătrânii niponi îi depăşesc în privinţa abilităţilor vitale. Numărul celor cu dificultăţi privind rutina zilei reprezintă mai puţin de un sfert din numărul omologilor de aceeaşi vârstă din U.S. Takao Suzuki, deputat în guvernul metropolitan spunea: “Din punct de vedere ştiinţific, bătrânii au devenit cu zece ani mai tineri decât erau cu câteva decade în urmă. Cei de vârsta a treia ar trebui să fie mai încrezători în abilităţile lor”.
Ca o concluzie, nu putem să continuăm să folosim termenul de bătrân pentru oameni care trec 65 de ani, deoarece 19% din aceştia locuiesc în propria lor casă. Mai mult, majoritatea celor între 65 şi 74 de ani, catalogaţi ca fiind în primul val de bătrâneţe, au o sănătate excelentă. Văzând că societatea îmbătrâneşte aşa de rapid, am privit doar partea goală a paharului. Respectarea cetăţenilor seniori este un lucru bun, dar aceştia ar trebui să îşi dorească să fie utili societăţii. În Japonia, voinţa oamenilor de a lucra peste vârsta de pensionare este puternică, comparativ cu situaţia similară din alte ţări. În realitate, 19% din companii au o limita de vârstă pentru angajaţi în ceea ce priveşte pensionarea.
Sperăm că aceste bariere să fie retrase pentru cei care vor să se facă utili.






Bibliografie:
http://www.muza-chan.net/japan/index.php/blog/japanese-respect-aged-day-keirou-no-hi
http://www.marktheday.com/nationholidaydates/jpn_respectfortheagedday.aspx
http://www.worldeventsguide.com/event/1780/Japan/Respect-for-the-Aged-Day.html
http://www.planettokyo.com/news/index.cfm/fuseaction/story/ID/94/
http://gvctemp16.virtualclassroom.org/japan/yanagisawa-syouhei/keirounohi2-e.html
http://www.ehow.com/how_18310_celebrate-respect-aged.html#ixzz0viDGc23D
http://www.crownrelo.com/crown/newsletter.nsf/2007.51.agedday.htm
http://www.tokyotopia.com/respect-for-the-aged-day.html
http://search.japantimes.co.jp/cgi-bin/ek20080902a1.html
http://www.globalaging.org/elderrights/world/respect.htm

Niciun comentariu:

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...