Persoane interesate

marți, 3 august 2010

TANABATA

Mă plimb pe străzile răcoroase ale oraşului Tsu din Japonia. Vânzătorii locali încep să închidă magazinele, spre deosebire de cei occidentali care savurau din plin valurile de turişti ce se abăteau prin acest mic orăşel. Cerul de abia a început să îşi ţeasă şalul serii. Mulţimea se îndrepta spre centrul oraşului, toţi îmbrăcaţi în kimono-uri. Nu mi-am grăbit pasul, ei s-au oprit nu departe şi în scurt timp i-am ajuns. Observ că aceştia agăţau bileţele în bambuşi.
Mă retrag spre o terasă şi comand un suc. Oare ce sărbătoare e, mă întrebam în gând, sau aşa credeam. Amabil, un localnic ce mă vede curios şi nedumerit, se apropie de mine şi începe să-mi explice: festivalul se numeşte Tanabata şi se trage din sărbătoarea numită “the festival to plead for skills”, care s-a celebrat în China, dar a fost adoptată de palatul imperial de la Kyoto. Festivalul s-a răspândit şi la restul populaţiei în perioada Edo şi s-a amestecat cu tradiţiile bon ( pentru că aceste tradiţii erau ţinute în luna şapte, ziua 15 ) şi au devenit festivalul modern Tanabata. În perioada Edo fetele îşi doreau să coase mai bine şi să fie mai îndemanatice iar băieţii să scrie mai bine de aceea îşi scriau dorinţele pe bucăţi de hârtie. Obiceiul era să foloseşti roua de pe frunzele de taro, una dintre primele plante cultivate în Asia, pentru a prepara cerneala folosită la scrierea dorinţelor. Şi la baza acestui festival se ascunde o poveste tristă, dintre doi îndrăgostiti, inspirată din faimosul folclor chinezesc.
Odată demult, într-un sătuc, trăia un păstor tânăr, fără părinţi. Fiind cu turma la păscut, a văzut cum nişte tinere se îmbăiau în râul ce despărţea cerul de pământ şi s-a îndrăgostit de cea mai frumoasă dintre ele. Sperând că acesta va vorbi cu el, tânărul le-a furat fetelor hainele lăsate pe mal. Când şi-au terminat baia şi nu şi-au găsit hainele, l-au întrebat ce s-a întâmplat cu ele. Fata care-i furase inima păstorului i-a spus că se numeşte Tanabata şi că e Zâna Ţesătoare. I-a mai spus că fără hainele ei fermecate nu se poate întoarce în ceruri şi că tatăl ei, Zeul Cerului, îi va simţi lipsa. El, însă, nu s-a lăsat înduplecat şi nu a scos hainele din ascunzătoare, obligând-o astfel pe Zâna Ţesătoare să trăiască printre muritori, pe Pământ. Fiind amândoi tineri şi frumoşi, cei doi au ajuns să se iubească şi s-au căsătorit. În anii ce au urmat, Tanabata a născut doi fii frumoşi iar familia ei era mai fericită ca niciodată. Într-o zi când păstorul era plecat la câmp, Zâna şi-a găsit hainele ascunse în pod. Realizând faptul că era de datoria ei să se întoarcă în Cer, ea s-a îmbrăcat cu veşmintele fermecate şi l-a aşteptat pe păstor să se întoarcă. Când acesta a ajuns acasă, ea i-a spus că se va ridica la Cer şi că, dacă va dori să o vadă, va trebui să împletească o mie de papuci din paie, pe care să le îngroape apoi, în jurul unui copac. Suferind de dorul ei, tânărul a împletit papucii, i-a îngropat în jurul copacului, după cum îl învăţase ea şi acesta a început să crească, până ce ramurile lui au ajuns aproape de Cer, însă pentru că şi-a dorit din tot sufletul s-o vadă pe Tanabata, el s-a grăbit şi nu a făcut decât 999 de papuci din paie, creşterea copacului s-a oprit la doar un pas de Cer. El a strigat-o şi ea, auzindu-l, a întins mâna să-l atingă şi l-a tras lângă ea în nori. Tatăl Tanabatei nu era fericit că ea s-a căsătorit cu un muritor. Sperând că îl va determina pe păstor să abandoneze planurile de a o revedea pe soţia sa, Zeul i-a dat o sarcină grea, amăgindu-l că îl va lăsa să fie cu Tanabata dacă reuşeşte să ducă la bun sfârşit ceea ce-i va da de făcut. ” Vei păzi un câmp cu pepeni pentru trei zile şi trei nopţi, dar nu ai voie să mănânci nici unul pentru aţi astâmpăra setea” . Cele trei zile au trecut şi tânărul n-a mai putut suporta setea ce-l chinuia şi a cules un pepene pentru a-l mânca. În acel moment, apa a ţâşnit din fruct şi s-a transformat într-un râu gigantic, despărţindu-i pe cei doi îndrăgostiţi, care privindu-se unul pe celelalt peste râu au devenit stelele Altair şi Vega. Tatăl Tanabatei le permite să se întâlnească o singură dată pe an, în cea de-a 7-a zi a celei de-a 7-a luni (7 Iulie) şi atunci, din cauza lacrimilor celor doi soţi, pe Pământ plouă.
În altă versiune a poveştii, pe care am aflat-o mai târziu, Orihime, fiica lui Tentei, regele cerului, împletea haine frumoase pe malul lacului Amanogawa ( Calea Lactee ). Fiica lui muncea mult ca să-şi facă tatăl fericit şi să spunem drept reuşea. Totuşi Orihime era tristă din cauza că munca grea nu îi permitea se întâlnească şi să îndrăgostească de nimeni. Fiind îngrijorat pentru ea, Tentei a aranjat ca fiica sa să îl întâlnească pe Hikoboshi care trăia şi lucra pe cealaltă parte a Amangowa. Când cei doi s-au întâlnit s-au îndrăgostit pe loc şi s-au căsătorit puţin după. Totuşi odată căsătoriţi Orihime nu a mai putut împleti pentru tatăl ei şi Hikoboshi şi-a lăsat vacile să străbată raiul. Tentei furios i-a separat pe cei doi şi le-a interzis să se mai întâlnească. Orihime a devenit deprimată din cauza despărţirii de soţul ei şi i-a cerut tatălui ei să îi lase să se întâlnească din nou. Tentei a fost mişcat de lacrimile ficei sale şi le-a permis celor doi să se întâlnească în a şaptea zi a lunii a şaptea, doar dacă Orihime lucra greu şi termina de împletit. Prima dată când s-au reintâlnit, nu au putut să treacă râul pentru că nu era nici un pod, Orihime a plâns aşa de mult că o ceată de coţofane a venit şi au promis să construiască un pod din aripile lor pentru ca ea să treaca râul. Se spune că dacă plouă în ziua respectiva coţofanele nu pot veni şi cei doi vor trebui să mai aştepte un an ca să se întâlnească.
În general se celebrează aceasta zi, scriind dorinţe, câteodata sub formă de poezii pe TAMZAKU, bucăţele de hârtie care sunt agăţate pe ramuri de bambus, uneori împreună cu alte podoabe. Bambusul şi decaraţiile sunt adesea lansate pe apa unui râu sau arse după festival, la miezul nopţii sau a doua zi. Acest ritual este asemănător cu cel al săbătoriii Obon. Diferite regiuni ale Japoniei au diferite obiceiuri locale de Tanabata. Există, de asemenea şi un cântecel dedicat acestei sărbători:

Sasa no ha sara-sara (笹の葉 さらさら)
Nokiba ni yureru (軒端にゆれる)
Ohoshi-sama kira-kira (お星様 キラキラ)
Kingin sunago (金銀砂子)

Frunzele de bambus foşnesc, foşnesc
Tremurând sub ştreaşină
Stelele clipesc, clipesc
Aur şi argint, grăunţe de nisip

Data originală la care a fost serbată Tanabata se baza pe calendarul lunisolar japonez care e în urmă cu o lună faţă de calendarul gregorian. Ca urmare, unele festivaluri sunt ţinute pe 7 iulie, altele în 7 august, în timp ce altele încă sunt ţinute în a şaptea lună, ziua şapte, în funcţie de calendarul japonez lunisolar care e de obicei în august la calendarul gregorian.
Există şi un oraş din Brazilia care celebrează Tanabata şi anume San Paulo. Cel mai mare festival Tanabata este organizat la Kitano Tenman-gu.
Am luat o bucată de hârtie, am scris o poezie, aşa cum obişnuiesc localnicii şi am agăţat-o de bambus, în speranţa că dorinţa mea se va împlini.


http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:i4r6Dod5FgoJ:ro.wikipedia.org/wiki/Mitologie_japonez%C4%83+tanabata&cd=83&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&lr=lang_ro

http://en.wikipedia.org/wiki/Tanabata

http://www.himawari.ro/2009/06/24/festivalul-japonez-tanabata-5-iulie-2009/

http://www.comunicatemedia.ro/Festivalul_TANABATA___Valentine8217s_day_japone_ic5734.html

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:gjTU6bOtBwoJ:students.info.uaic.ro/~daniela.badea/Sarbatorile%2520si%2520festivalurile.html+tanabata&cd=31&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&lr=lang_ro

Fotografii: http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Tanabata

http://www2.gol.com/users/stever/orihime.htm

Un comentariu:

ioana spunea...

Obiceiul era să foloseşti roua ...sunt sigură ca poezia pe care ai agatat-o de bambus,in speranta că dorinţa se va împlini a fost scrisa cu roua de pe frunzele de taro.Strazile oraşului Tsu sper sa fie colindate prin intermediul tau de cei care vor sa patrunda in legendele japoneze.Mi-a placut!Esti un ghid care-si respecta munca!

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...