Persoane interesate

luni, 28 februarie 2011

„Evadările unui poet domestic”

Nicolae Bogdan Groza şi-a lansat cel de-al doilea volum de poezie. Cu o prefaţă a poetei Daniela Luca, ce deschide cu eleganţă itinerarii înlăuntrul „introspecţiei de un autenticism aproape fragil” ale versurilor poetului băimărean şi cu o copertă izbucnită din tinereţea unui Aleksandar Stoicovici şi a Deliei Spătăreanu, cartea a fost prezentată publicului într-un eveniment ce a avut loc joi, 15 octombrie 2009, în sala mare a Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca.
Cuvântul de început i-a aparţinut domnului Dan Brudaşcu, directorul instituţiei care a găzduit această sărbătoare a poeziei. Domnia Sa a încercat, şi spun eu a reuşit, să desluşească auditoriului sensurile unei poezii prin care autorul se caută pe sine, în trăirile de zi cu zi. Concluzia Domniei Sale: această nouă carte cuprinde între coperţi un jurnal al multitudinilor experienţelor ce orchestrează sufletul uman.
Motive obiective au reţinut departe pe cei doi „naşi” ai proaspătului volum, poeţii Ştefan Doru Dăncuş, cel ce a făcut posibilă apariţia cărţii prin premiul acordat autorului şi Horia Muntenuş.
Cuvântul poetului clujean Horia Muntenuş, o analiză detaliată a liricii din volumul prezentat, a ajuns totuşi la cei prezenţi, în lectura poetei clujene, Daniela Gîfu.
Onoarea de a reprezenta poetul Ştefan Doru Dăncuş la micul eveniment mi-a revenit. Am fost cel care am transmis cuvântul lui şi a îndrăznit un interviu cu Bogdan Groza. Chiar şi câteva fotografii.
Iată întrebările reporterului şi răspunsurile autorului.

D.E.I: Ce înseamnă poezia pentru dumneavoastră? De ce nu proză?
B.G.: Poezia e o formă de exprimare a eurilor mele. E o expandare a sufletului dincolo de învelişul care-l ţine captiv în mine. Poezia mi-e mai apropiată sufletului meu decât proza. O proză poate fi profund poetică şi metaforizantă, uneori, însă te îndepărtează un pic de dialogul cu tine însuţi. Proza e un experiment mai amplu al trăirii, al vieţii, al felului de a fi şi a percepe lumea din jur şi din tine. Consider că încă n-am ajuns la maturitatea aceea de a scrie proză. Cochetez cu ea, dar încă simt că nu-s pregătit.

Într-o lungă convorbire avută pe mess, Bogdan Groza concluzionează, referitor la această întrebare: şi eu m-am întrebat de ce nu proză şi mi-am dat de multe ori doar răspunsuri vagi. Cred că aşa mi-e structurat sufletul, spre poezie.

D.E.I: Cine v-a ajutat? Cine v-a descoperit talentul?
B.G.: Nu m-a ajutat nimeni, să zic aşa. A fost mai degrabă o descoperire. Citeam multe cărţi încă de mic, bineînţeles, potrivit vârstei mele. Apoi, mai târziu, la şcoală şi la liceu, am citit iar, atât pentru plăcerea mea proprie cât şi pentru şcoală ( teze, lucrări de control, etc.) lecturi obligatorii, uneori greoaie, dar pe lângă acelea, anumite cărţi le căutam eu. Citind conţinutul ei, se făcea mai mult sau mai puţin voalat, referire la o alta. Şi curios am citit-o şi pe aia. Şi tot asa. Şi citind, la un moment dat mi-au venit idei, imagini, gânduri şi am încercat să le fixez pe hârtie. Şi de acolo a început apoi „nebunia” cu scrisul.

D.E.I: Cine simţiţi că v-a sprijinit cel mai mult?
B.G.: E greu de spus. De regulă, profesorii de literatură română sunt cei care îţi fac cunoştinţă cu literatura şi prin temele lor suplimentare sau nu, te sprijină creativ, îţi dezvoltă imaginaţia, creativitatea, spiritul de analiză şi sinteză.

D.E.I: Când aţi avut prima lansare? Prin ce se deosebeşte de aceasta? Care este tema sau temele din primul volum?
B.G.: Prima lansare a avut loc în toamna anului 2006. Volumul de atunci „Pasărea din tâmple” a apărut după ce am obţinut câteva premii literare. Mi se sugerase că ar fi bine să adun poeziile într-un volum. Erau poezii diverse. De la poezii filosofice, la poezii de dragoste, de la simbolism la modernism. Nu erau poezii unitare, omogene, deşi le aranjasem într-o anumită ordine. Volumul acesta nou, se deosebeşte de primul, prin omogenitate şi unicitatea temei: evadările, percepute sub diverse forme.

D.E.I: De ce acest viraj spre descoperirea eului?
B.G.: Pentru că la un moment dat ne întrebăm cu toţii, cine sunt eu? Am încercat să mă autoanalizez, să încerc să văd ce „eu” predomină mai mult. „Eul” artistic, „eul” pragmatic, cel apatic sau cel exploziv. Cred că fiecare „eu” are amprenta lui şi ne influenţează acţiunile la un moment dat.

D.E.I: De ce despre „eu”? De ce este importantă explorarea „eului” pentru tine?
B.G.: Cu rezerve, nu prea ştiu ce să răspund la întrebarea asta. Pentru a încerca să mă cunosc şi recunosc în diversele ipostaze ale trăirilor şi senzaţiilor.
D.E.I: Întrebarea era: cum ai ajuns la acestă idee, a explorării eului? De unde ai pornit? Orice nouă temă are un punct de plecare.
B.G.: De la o autointrospectie
D.E.I: Declanşată, de ce anume?
B.G.: Mi-am zis, de multe ori, ce-ar fi fost dacă eram asta sau asta?! Oare cum era dacă mă făceam aviator, de pildă şi mă puneam în postura asta. De aici, o întreagă imaginaţie, scoteam un „eu” din străfunduri... cu gândul. Nu ştiu exact dacă înţelegi ce vreau să zic.
D.E.I: Înţeleg
B.G.: Altădată mă gândeam că am devenit un bun avocat sau un Don Juan. Asta nu înseamnă că am personalităţi duble, ci mă pun în ipostaze diferite, precum rolurile pe care le joacă un actor.
D.E.I: Ai dreptate, bineînţeles, dar poate arăta şi că eşti nemulţumit de anumite faţete ale tale.
B.G.: Da, altfel nu mă puneam în altă postură, dacă eram mulţumit de mine, în totalitate. Dar ştii, nemulţumirea faţă de tine, e apanajul oamenilor perfecţionişti.

D.E.I: Cum crezi că eşti văzut în peisajul liricii româneşti? Cum sau unde te încadrezi?
B.G.: Nu ştiu. Nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea. Sunt alţii care o pot face şi pot analiza, fac statistici, comentarii, topuri. Nu mi-am pus niciodată în minte să fiu văzut în vreun fel sau în altul, pentru a plăcea cuiva sau nu. S-o facă alţii, dacă ţin cu tot dinadinsul.

D.E.I: Reformulez: poezia ta crezi că se încadrează în trendul de azi? Merge pe aceeaşi linie?
B.G.: Parţial, folosesc şi eu câteva imagini „moderne”, dar doar pentru a accentua o stare. Deci, probabil că răspunsul este da.

D.E.I: Ce părere ai despre limbajul liric de azi? Atât de zgrunţuros, rece, acid, uneori de-a dreptul vulgar, având mai degrabă gustul cucutei, departe de hipnotica lumină a unui Eminescu sau Nichita Stănescu?
B.G.: Limbajul liric de azi se adaptează vremurilor, oamenilor, trendului, există un reiting al limbajului. Ca să te integrezi în trend, trebuie să te adaptezi şi tu. Să nu uităm că şi Eminescu avea câteva poeme buruienoase ca limbaj, poate ca delectare artistică sau capriciului personal, iar Nichita Stănescu mai folosea şi el câte un cuvânt licenţios. Nimeni nu e scutit de o „ieşire în decor” din când în când.
D.E.I: E o modă în lirica românească să te exprimi cât mai abrupt, nu e doar câte o ieşire în decor, din când în când.
B.G.: Ştii, una dintre poeziile lui Eminescu, se numeşte „Spovedanie”; foloseşte acelaşi limbaj de care aminteşti. Nu trebuie să se creadă că Eminescu ar fi fost un delicat sau un poet cuminte.
D.E.I: Nu o cunosc şi nici nu cred că e potrivit să ştiu, for now. Reiau: deci nu te încadrezi curentului actual?
B.G.: Ştii, Doru Dăncuş mi-a sponsorizat tipărirea cărţii. I-am trimis manuscrisul. A zis că e foarte bun. Când l-am întrebat, dacă să scot pasajele licenţioase, am 3 sau 4 cuvinte mai... "tari", a zis nu, să las aşa cum i-am prezentat manuscrisul pentru că sunt bine plasate în context, să nu scot nimic; şi am lăsat aşa.

D.E.I: De ce ai simţit nevoia să le foloseşti?
B.G.: Ca să sugerez o stare. În evadarea 6/66, care poate însemna numărul diavolului, dar de fapt e un nr. de vagon şi locul aferent, descriu o călătorie la Iaşi, la clasa a doua, şi totul mi s-a părut hidos în compartiment. Acolo folosesc o înjurătură la adresa CFR-ului, citând exact oful unui cetăţean, coleg de suferinţă din compartimentul respectiv.

D.E.I: Cred, dar nu te superi, cei care folosesc expresii licenţioase nu au găsit exprimarea perfectă pentru ceea ce simt.
B.G.: Da, ai dreptate.

D.E.I: După părerea dvs, ce este poezia, o meserie sau un dat, un har?
B.G.: Părerea mea e că poezia e un dat, un har, însă sunt mulţi care fac din ea o meserie, scriind versuri la minut şi dacă se şi poate şi contra cost. Dar asta nu înseamnă că respectivii nu au har. Au şi încă mult, însă şi poetul e om, cu nevoi şi lipsuri şi dacă reuşesc să facă din poezie o meserie, bravo lor. Eu unul, nu pot. Nu încă. Cine ştie ce va fi în viitor.

D.E.I: Au poeţii români vocaţia nefericirii? ( Mi se pare că majoritatea îşi plâng de milă ) Vom reuşi vreodată să ne înşurubăm în universul literaturii mondiale?
B.G.: Nu cred că poeţii români au vocaţia nefericirii. Sau, reformulând, nu cred că NUMAI poeţii români au vocaţia asta. Poate o au şi poeţii din alte ţări.
La cea de-a doua întrebare, cred că suntem înşurubaţi deja în universul literaturii mondiale. Eminescu a fost tradus în foarte multe limbi. Se fac încă multe comentarii de către autori străini, asupra creaţiilor lui. Apoi Mircea Eliade e cunoscut peste tot. La fel şi Eugen Ionescu. Şi sunt mulţi alţii.
D.E.I: Eminescu a fost tradus, dar nu e recunoscut pe plan mondial, Mircea Eliade este cunoscut pentru istoria religiilor şi numai pentru că a predat în Statele Unite. Sunt excepţii.
B.G.: Posibil să mă înşel. Culianu a predat şi el în America şi nu e cunoscut în întreaga lume, de pildă.
D.E.I: Ideea era că literature română nu a intrat în circuitul internaţional.
B.G.: Ceea ce e deficitar la noi e promovarea scriitorilor români în universul literaturii mondiale. Dacă am avea o promovare bună, un impresar literar cult, competent, care să deschidă uşile multor edituri internaţionale şi mondiale, şi autorii români ar fi mai cunoscuţi în afară. Dar pentru asta trebuie ca mai întâi în ţară să existe o promovare eficientă şi obiectivă. Din păcate, nu se întâmplă asta. De ce ? Poate din cauza invidiilor, răutăţilor, intereselor.

D.E.I: De ce acest volum, de ce acum?
B.G. : De ce acest volum ? Pentru că am simţit că după 3 ani de la primul, trebuia să-mi etalez iar trăirile şi obsesiile şi temerile. De ce acum? Pentru că acum s-a nimerit. Putea să fie anul viitor sau peste 2 ani. Poemele erau pregătite, însă conjunctura a fost de aşa natură că nu s-a putut concretiza practic, din motive pur obiective. Şi a venit acum, pentru că cineva a putut face posibilă apariţia fizică a acestui volum şi nu virtuală. Şi pentru asta îi mulţumesc.

3 comentarii:

Ioana. spunea...

mersi de postare!Felicitari B.G!

bodoganel spunea...

Multumesc Ioana de felicitari. Multumesc si lui Doru ca a postat interviul dat.
Cu pretuire, Bogdan Nicolae Groza

Doru Emanuel spunea...

Bogdan, cer iertare ca nu l-am postat si aici mai repede. Nu stiu cum mi-a scapat. L-am pus insa pe cititor de proza.


Multumesc, Ioana. Esti mereu langa mine, imi face bine prezenta ta.

Doru Emanuel

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...