Persoane interesate

marți, 8 februarie 2011

Nicicând mai aproape

Neobişnuită vară! Întâlniri, bucurii şi tristeţi necunoscute s-au ivit de nicăieri, schimbându-mi lumea. Ca să domolesc amintirea ei, încerc s-o potrivesc în mătasea cuvintelor. Voi reuşi? Mai bine să-ncep.
În periplul nostru prin ţară, plănuisem să ajungem într-un tărâm de linişte şi pace unde mă simţeam acasă. După lungi şi plăcute zile în care am descoperit o mică parte din minunăţiile, dar şi sărăcia acestei lumi, ne-am oprit pentru câteva zile în ţinutul Vâlcei. Ascuns în cutele acestor munţi, se află locul despre care vreau să vă povestesc.
Ziua sorocită vizitei n-ar fi putut începe mai bine. O dimineaţă scăldată în albastru întâmpină freamătul ultimilor pregătiri. Nerăbdarea pleacă la drum împreună cu noi, înghesuită pe bancheta din spate.
Fâşiile încinse de asfalt, lăsate în urmă ne confirmă că ţinta noastră se apropie. Oprim dincolo de satul Păuşa, hotărâţi să-mpletim pe tălpi ultimii kilometri.
Depănându-se în curbe strânse, drumul forestier despica pădurea. De-o parte fagi, platani, coloşi greu de cuprins cu braţele. De cealaltă parte, un pârâu, nu mai lat de doi metri, îşi aruncă curajos limpezimile peste stâncăraie, născând la tot pasul mici cascade.
După două ceasuri, păşeam în curtea mănăstirii Stânişoara. Grădini pustii, ferestre închise ne-au întâmpinat în tăcere. Risipite la umbră, bănci de piatră invitau la odihnă. Cimbrul şi levănţica inundau simţurile, stârnind nostalgii.
Precum un ştergar fermecat, popasul înlătură oboseala furişată în trupuri.
Pornim din nou la drum. Destinaţia finală a călătoriei se afla la o oră de mers, dincolo de sfântul lăcaş. Locul spre care ne îndreptăm nu este obiectiv turistic. Traseul dificil ridică numeroase oprelişti celor ce se aventurează printre stâncile rotunjite de vremuri, trunchiuri doborâte şi rădăcini contorsionate. Pe ultimii zece metri se escaladează un perete vertical, cu firave asperităţi pentru priză.
Odată trecut ultimul obstacol, te întâmpină cascada Stânişoara. Şuvoiul, rostogolit mânios de la zeci de metri înălţime, a săpat în piatră un găvan în care apa se zbate precum un stol gata să-şi ia zborul. Zbuciumul necurmat aruncă până departe mărgele transparente, stropii reci iscând vrăjite curcubee. Până în albicioase depărtări se-ntinde doar blana verde a pădurii. Priveliştea te duce cu gândul la capăt de lume.
Pe neaşteptate, darabana tunetelor atraseră atenţia nelăsând răgaz bucuriei redescoperite. Cerul, vid albastru, s-a-nnegurat a furtună, norii se învârtejeau într-o nelinişte tulbure.
Rare la început, picăturile mari cât palma de copil, încep să ne biciuie feţele încălzite de efort.
Coborâm grăbiţi terasa unde Stânişoara îşi continua impasibilă frământarea. Refugiaţi sub brâul lat al unei stânci, nu ne rămâne decît să nădăjduim că ploaia de vară se va opri la fel de repede precum venise.
Speranţa râmâne atârnată probabil în vreo ramură de brad căci dansul stropilor îşi schimbă grăbit cadenţă într-una măruntă, mocănească, îndărătnică. Simţeam durerea ierbii bătută de ploaie, tremurul povârnişului spălat de ape. Zbaterea naturii dincolo de umărul pietros, foşnetul ploii, flacăra roşcată ce, hrănită de câteva crengi, alunga frigul, bunătăţile perpelite pe jar, creau o atmosferă ireală.
Prinsă în năvodul norilor, ziua nu vroia să-şi arate din nou faţa zâmbitoare, obligându-ne să cerem găzduire mănăstirii.
După ce ne ascultă păsul, un călugăr, înalt şi tăcut precum un plop singuratic, arătă spre chiliile înşirate bătrâneşte în partea depărtată a curţii.
Paturi înalte, paie împlinind saltelele, cânepa cearceafurilor, pături aspre de lână ne-au întâmpinat. Icoanele stăpânesc tăcute albul pereţilor. Hainele, stoarse zdravăn, poposesc pe frânghiile întinse de-a lungul cerdacului. Învăluiţi de căldura păturilor, ne-am reîntâlnit pe terasă. Un grup de bucureşteni ni se alătură, după puţină vreme. Poveştile se leagă uşor. Schimbăm impresii, sfaturi, glume.
Ȋn tăcerea de la capătul povestirilor se lăsă noaptea, acea stingere a luminii în care fiecare chip se preschimba în umbră, fiecare trup într-un contur şi fiecare existenţă în singurătate. Furtuna, îmblânzită la fel de brusc precum izbucnise, se rostogoleşte peste lanţul munţilor, năpustindu-se cu turnurile ei de nori şi cu luminile lunecătoare tot mai departe, asemeni unei flote în flăcări. Dezlănţuirea se mai răsfrânge doar în apa revărsată din streşini, doar din coroanele arborilor mai picura apă... Ultima adiere de vânt se-mblânzeşte în freamătul molatic al brazilor. Curând, luna se tolăni, mare şi galbenă, deasupra orizontului aspru.
Aşezat pe treptele verandei, cu coatele pe genunchi, mâinile sprijinind obrazul, priveam pustietatea din jur, răsfrângerea suprafeţelor ude, urzeala umbrelor. La câţiva metri, un păr singuratic împărţea în două întinderea pajiştii. În puţina lumină ce răzbătea din chilie, picuri mari de chihlimbar luceau pe trunchiul subţire.
Neastâmpărul îmi dădea ghes, gândurile roiau. Am pornit hoinar. Simţeam în tălpi mângâierea şi răcoarea pământului. Eram fericit.
Ȋnsă dincolo de pacea locurilor mă aşteptau realităţi de care greu mă puteam desprinde. Crescusem. Mă înălţasem învăluit în căldura credinţei şi dragostea tuturor. Schimbarea venise repede, totuşi firesc precum creanga înflorită de cireş. Cu toată grija celor dragi, mă transformam într-o insulă singuratică. Lucruri ciudate, uluitoare, se întâmplau fără să ceară voie, născându-mă din nou şi din nou. Contemplam oceanul care mă aşteaptă, admirând strălucitoarea, dar atât de amara lume a oamenilor. E singura posibilă? Călător la o răspântie, dinaintea mea se-ntind mii de căi. Fiecare este un alt eu ce sălăşluieşte în mine. M-am trezit în această lume visând, refuzând hidoşenia. Jinduiam după profunzimea pământului, în acelaşi timp după înălţarea norilor sub un cer de neatins. Doream un loc unde să fiu eu însumi, dacă un astfel de loc există, pentru ziua de mâine şi multe altele, fiecare cu bucuriile, cu umbrele ei.
Acolo, sub cerul liliachiu, mă copleşise dorul zilelor ce păreau confuze, pline de neprevăzut, de clipele pline de speranţă. Cred că ele sosiseră, dar nu le-am observat, poate pentru că eram prea aproape de ele. M-aş fi oprit, să nu stric, să nu le alung, căci îmi doream ca frumuseţea lor stranie, proaspătă, sălbatică, să nu se risipească zadarnic. Întreaga mea lume stă să se schimbe, viaţa se transformă, creşte alături de mine, aş putea câştiga sau pierde. Cine ştie? Sper că nimic nu se va rătăci pentru totdeauna.
Glasuri de bronz au prins viaţă în liniştea nopţii. Am ştiut atunci că totul va fi bine. Întotdeauna cineva îmi va proteja drumul, oricare va fi acesta. Dintr-o dată lumea s-a limpezit. Frământările au trecut ca şi cum n-ar fi iscat nicicând furtuna interioară. Puteam spune şi eu: „Nu sunt niciodată singur. Întotdeauna îl am aproape pe Dumnezeu”.
Frigul mă sili să intru. M-am întins în patul aşternut ţărăneşte. Somnul m-a moleşit învelindu-mă curând, ca un părinte grijuliu.
M-am trezit în lumina cenuşie a zorilor. Roşul soarelui încăleca umărul ţinutului risipind umbrele nopţii. Culorile pământului se trezeau la viaţă. Verdele se revărsa abundent, aburi albi pâlpâiau deasupra ierburilor. Pajiştea se întindea voluptuos în zori.
Am părăsit chilia. Imediat mi-am simţit părul răvăşit; era dulcea briză a unui nou început.
Mă aştepta o zi bogată, strălucind de frumuseţe.

2 comentarii:

Ioana. spunea...

Doru,
mi-a placut mult, mult, mult!

Doru Emanuel spunea...

Ioana, bucuros de trecerea ta, de aprecierile lasate aici.
E un text de suflet si tu, cu sensibilitatea ta, ai sesizat. Cred ca de aceea ti-a placut.

Doru

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...