Persoane interesate

miercuri, 23 februarie 2011

Ziua muncii

Mă bucur să vă întâlnesc din nou. Am o veste tristă, din punctul meu de vedere. Am ratat o sărbătoare. Azi dimineaţă, în timp ce revizuiam lista sărbătorilor nipone, am observant că una mi-a scăpat privirilor. Ce nenorocire! Nu vă faceţi griji, însă. După ce am petrecut o noapte plimbându-mă pe plajă, am căutat mai multe despre sărbătoare cu pricina. Am luat fiecare localnic, care vorbea limba engleză, la rost, vorba vine, şi cred că am aflat destule. Dacă nu eu… măcar dumneavoastră să vă bucuraţi. Până citiţi, mă duc să-mi plâng de milă.
Lectura plăcută! A! Era să uit. Cum poţi recunoşte dacă ziua este deosebită? Cel mai uşor mod este de a privi cu atenţie transportul în comun. Dacă faţada autobuselor este împodobită cu mici steaguri nipone este semn că ziua respectivă este o zi naţională. Lucru pe care l-am aflat abia cu această ocazie.

Labor Thanksgiving Day (勤労感謝の日 - Kinrō kansha no hi)

A doua sărbătoare naţională din noiembrie are loc anual pe 23. Stabilită prin lege, ca „zi a cetăţeanului”, este o zi care comemorează munca şi roadele ei, oamenii aducându-şi, cu această ocazie, unul altuia laude pentru rezultatele obţinute de-a lungul anului ce stă să plece. A devenit zi de vacanţă în 1948.
Toate oficiile guvernamentale şi şcolile rămân închise în timpul vacanţei de 23 Noiembrie.
La fel ca la majoritatea sărbătorilor, populaţia vizitează templele locale şi reflectă asupra problemele legate de pace şi drepturile omului.
Mici evenimente au loc în toată Japonia care încurajează grija pentru mediu, pace şi drepturile omului. Unul dintre acestea, renumit în tot arhipeleagul, este festivalul muncii din Nagano.
Templele au propriile ritualuri legate de acest prilej. Dacă vizitaţi un templu, în această perioadă, veţi putea admira expuse minunate decoraţiuni realizate din produse proaspete.
Decoratiuni
În unele oraşe au loc parade pentru a onora toate meseriile, în altele au loc marşuri ale păcii. Pentru alţii este o zi de odihnă şi relaxare.
steagul nipon si desen
Este ziua în care se mulţumeşte părinţilor pentru munca grea depusă pentru întreţinerea familiile.
În grădiniţe şi în şcolile elementare, pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de părinţi, elevii confecţionează cadouri, în timpul orelor de artă sau de îndemânare. De asemenea execută desene pe care le dăruiesc agenţilor şi funcţionarilor din kōban-uri. O formă a poliţiei comunitare, koban-urile, sunt staţii de poliţie de diferite dimensiuni, funcţie de mărimea oraşului. Aşa cum, la Paris întâlneşti cafenele la fiecare colţ de stradă, în arhipeleag descoperi aceste mici staţii de poliţie.
Prin situarea lor în cartiere, se interacţionează cu populaţia vecină la alt nivel, mai intim. Se spune că este mai bine să apelezi la aceste staţii, în cazul unei probleme, chiar a unei urgenţe, decât la cele mari. Personalul format din doi până la patru agenţi, este prietenos şi de un real folos.
Îi veţi întâlni şi pe stradă deoarece jumătate din personal rămâne în localul kobanu-ului, în timp ce cealaltă jumătate patrulează cu bicicleta, prin cartier.
Koban
Labor Day este sărbătorită de multe uniuni comerciale din Japonia, care ţin întruniri mari şi mărşăluiesc prin Tokyo, Osaka şi Nagoya.
Un salut tradiţional în aceasta zi este: ” おつかれさまでした, ceea ce înseamnă, într-o traducere aproximativă: „mulţumesc pentru munca ta susţinută”.
Istoric vorbind, Labor Thanksgiving Day este numele modern al străvechiului festival antic Shinto, „Niiname-sai” al cerealelor. Este vorba de: orez, orz, grâu, felurite soiuri de mei.
Trebuie să mărturisesc ceva. Spre ruşinea mea nu ştiam că există atâtea soiuri de mei până când nu am pornit să buchisesc această relatare. Spuneţi şi dumneavoastră: meiul foxtail, cu bobul mic şi rotund, cu un gust plăcut, dulce şi bogat de alună, meiul barnyard, folosit ca substitut pentru orez când recoltele sunt foarte slabe. Este soiul cu cea mai rapidă creştere. În şase săptămâni se poate recolta. Foarte important: nu este atacat de bolile obişnuite ale cerealelor.
Meiul Proso sau meiul comun este un soi care se cultivă şi la noi, meiul pearl, cel mai răspândit în Asia, „domesticit” acum 4000 de ani în regiunea tropicală, este folosit la o mare varietate de alimente, chiar şi un tip de bere. Soiul Finger, la fel de vechi, a fost adus din regiunile înalte ale Etiopiei.
Pe lângă aceste soiuri care se cultivă în Japonia, sunt şi altele, ce se regăsesc mai ales în Africa, în ţări ca: Niger, Nigeria, Burkina Faso, Mali, Sudan, Uganda, Ciad sau Etiopia. În Asia, meiul ocupă întinse culturi şi în China şi India.
Mei
Am ţinut să vorbesc despre aceste culturi, principalele, există şi aşa numitele soiuri minore, deoarece ele sunt mult mai vechi decât cea de orez şi a constituit în vremuri preistorice şi încă sunt o parte importantă a dietei atât aici, în Japonia, cât şi în China, Koreea şi India.
Prima relatare scrisă despre „Niiname-sai” a fost descoperită în „Nihon Shoki” – Cronica Japoniei, una dintre cele mai vechi istorii a arhipeleagului, datând din 720. Însemnarea spune că sărbătoarea recoltei a avut loc, pentru prima dată, în noiembrie, 678. Originile ritualurilor legate de acest eveniment se crede că sunt mult mai vechi, mergând până în epoca în care cultivarea orezului a fost transmisă locuitorilor arhipeleagului, acum peste 2000 de ani.
Se dovedeşte astfel că ziua recoltei este una dintre cele mai vechi în calendarul nipon. Cum această perioadă a anului, în care comunităţile agricole culeg prima recoltă a celui mai renumit produs agricol japonez, orezul, este din vechime cunoscută ca „Niiname-sai”, pare că ziua recoltei a împrumutat acest nume.
Este echivalentul zilei recoltei din multe ţări din vest, însă, spre deosebire de celelalte regiuni ale globului, ziua recoltei se referă nu doar la cereale, se celebrează şi munca grea depusă peste an.
Iniţial, Niiname-sai” se ţinea cu ocazia solstiţiului de iarnă, în a doua zi a iepurelui, din a unsprezecea lună din calendarul folosit înaintea restauraţiei Meiji.
Cum s-a ajuns ca festivalul să se ţină în noiembrie? Iată cum.
Tot în această perioadă a anului se desfăşura „Kanname-sai” (神嘗祭), sărbătoare ţinută de curtea imperială din 15 până în 17 octombrie. Este cea mai importantă sărbătoare ţinută la altarul Ise.
Un convoi imperial, condus de împărat, aducea ofrande din orezul recoltat ce urmau să fie oferite zeiţei soarelui, Amaterasu-Ohmikami, considerată strămoş imperial. Pe lângă orez, împăratul avea datoria de a dona cinci suluri de mătase colorată şi alte materiale, darul purtând numele de „heihaku”.
Apoi ritualurile s-au desfăşurat pe 17 septembrie, după adoptarea calendarului solar, în 1872.
Din păcate, recoltarea orezului nu a putut ţine pasul cu sărbătoarea, deci a trebuit să fie mutată pe 17 octombrie, din 1879. În Era Meiji, (1868-1912) sărbătoarea a fost fixată în 23 noiembrie şi menţinută la această dată de atunci.
În nici o altă zi oamenii nu sunt mai dispuşi să aducă mulţumiri muncii depuse de femei, chiar şi celor casnice, deşi ideea de muncă realizată de femeile care stau acasă nu este în totalitate acceptată de niponi. Tot acum se obişnuieşte să se ofere mici cadouri colegilor de muncă şi şefilor. De ex. o cutie de ciocolată.
Sărbătoarea modernă s-a stabilit după al doilea război mondial, în 1948 şi ca o zi care marchează modificări în constituţia Japoniei, care includea acum şi drepturile fundamentale ale omului şi o expansiune a drepturilor muncitorului.
În plus, pentru a arăta că Japonia nu mai este doar o ţară agricolă şi sub pretextul că onorează orice fel de muncă, numele sărbătorii a fost schimbat.
Practica încă se respectă în comunităţile rurale, împăratul ţine o ceremonie privată în palatul imperial, în fiecare an, rugându-se pentru recolte îndestulătoare, în timp ce „Labor Thanksgiving Day” este celebrată de public ca o sărbătoare naţională.
În U.S.A. sau alte părţi ale lumii, „Ziua muncii” este sărbătorită cu grătare, petreceri şi parade. În contrast, în Japonia nu se face mare tam-tam. Cabinetul guvernului nipon defineşte această zi ca una dedicată respectului faţă de muncitori, o zi menită a celebra munca iar pentru oameni pentru a mulţumi unul altuia pentru activitatea şi rezultatele obţinute.



http://en.wikipedia.org/wiki/Ise_Grand_Shrine
http://en.wikipedia.org/wiki/Labor_Thanksgiving_Day
http://web-japan.org/kidsweb/explore/calendar/november/labor.html
http://aglobalworld.com/holidays-around-the-world/labor-thanksgiving-day-japan/
http://www.tokyotopia.com/kinro-kansha-no-hi.html
http://www.knowledge-porch.com/labor-thanksgiving-day.html
http://www.worldlingo.com/ma/enwiki/en/Labour_Thanksgiving_Day
http://en.wikipedia.org/wiki/Ise_Grand_Shrine
http://ichinen-fourseasonsinjapan.blogspot.com
http://www.examiner.com
http://www.transparent.com/japanese/labor-thanksgiving-day/
http://en.wikipedia.org/wiki/Ise_Grand_Shrine
http://vincent-japon.blogspot.com/2007/10/koban.html
http://www.japantravelinfo.com/blog/?p=283

2 comentarii:

buffy spunea...

Foarte interesant, si multa munca in spate! Multumim! :)

Doru Emanuel spunea...

Ai dreptate, Estera, e multa munca. E rasplatita insa daca articolul ti se pare interesant.
Multumesc.

Doru

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...