Persoane interesate

duminică, 17 mai 2009

Cluj

Sunt cavaler al împăratului franc. Majestatea Sa m-a trimis ca spion în oraşul căruia unii îi spuneau Cluj, alţi Kolozsvár, sau Klausenburg. Nu ştiam nimic despre el decât ceeea ce-mi spusese învăţatul Nicolaus Olahul. Trebuia să-l studiez, să-i aflu punctele slabe, asfel încât stăpânul meu să-l cucerească cât mai uşor.
Am intrat pe poarta principală de pe latura estică a oraşului apărată de, ceea ce-am aflat mai târziu, Turnul Uliţei din mijloc. Am întrebat unde pot afla loc de popas pentru câteva zile. M-au îndrumat spre casa unui negustor, afltă nu departe de poarta pe care intrasem.

Deşi negustorul la care am tras era înstărit, casa era simplă, cu un singur etaj, construită din lemn, cu acoperiş de şindrilă. Casa, cu mobilă simplă făcută acasă, avea trei camere, o bucătărie, o cămară şi o pivniţă. Negustorul era simplu îmbrăcat, numai la mâna dreaptă avea un inel gros de aur. Soţia lui avea straie de postav încheiate cu nasturi de argint şi câteva podoabe de argint: inele, cercei şi mărgele. În picioare avea botine încheiate cu catarame de bronz.
Mi-am lăsat puţinele lucruri în camera ce-mi fusese pusă la dispoziţie şi am ieşit. Un zid înalt şi destul de lat înconjura oraşul întrerupt de mai multe intrări. În afară de poarta pe care intrasem eu mai erau intrarea de nord, apărată de Turnul Podului, poarta din vest era apărată de Turnul Mănăstirii sau Mănăşturului, în colţul de nord-vest străjuia turnul Pompierilor, iar spre sud-est se găsea Bastionul Croitorilor. Zidul era prevăzut cu contraforturi puternice şi bastioane cu două etaje, dintre care cel mai puternic mi s-a părut cel al croitorilor. Mai târziu am aflat că numele i se trage de la un croitor, Sigismund, ce-şi cumpărase o casă lipită de zid cu condiţia să ţină bastionul şi partea aceea de zid în bună stare. După ce-am colindat oraşul în lung şi lat am tras concluzia că împreună cu zidul şi şanţurile de apărare se întinde pe 45 hectare.

Tot plimbându-mă pe uliţele oraşului, am iscodit şi după bogăţiile ce-l făcuseră interesant în ochii stăpânului meu. Aşa am dat peste Uliţa olarilor, a blănarilor, Uliţa săpunarilor sau a berarilor, ba am găsit chiar şi o Uliţă a măcelarilor. Cea mai mare surpriză am avut-o când am dat peste Uliţa lupilor, unde Matei Corvinul a ridicat o frumoasă biserică. Tot aici am dat peste statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe omorând balaurul, turnată în bronz de fraţii Martin şi Gheorghe, pe la 1372. De pe Uliţa armurierilor mi-am cumpărat doi pintenei placaţi cu aur. Deşi oraşul era bogat, majoritatea caselor erau de lemn ca cea a negustorului la care îmi găsisem adăpost, casele de piatră erau puţine, una dintre ele fiind casa în care s-a născut Matei Corvin, rege al Ungariei. Chiar în centrul oraşului trona maiestuoasă Biserica Sfântul Mihail, construită din piatră şi bolţi în formă de stea.

După trei zile am părăsit oraşul, dar nu eram nerăbdător să-i spun ceva Maiestăţii Sale, căci oraşul mi s-a părut prea frumos pentru a fi distrus. Mai înţelept era să-l conving că oraşul nu era o ameninţare pentru el şi mai benefic să cerem tribut în schimbul cruţării lui. Dar pentru că împăratul a văzut că mi-a fost milă de un simplu oraş m-a condamnat la moarte.

Niciun comentariu:

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Loading...