Persoane interesate

duminică, 17 mai 2009

Valea Rinului

Cu peisaje splendide, cu apele sale cristaline, cu măreţele catedrale, castelele şi cetăţile străvechi, cu oraşele care păstrează cu sfinţenie clădirile şi tradiţiile moştenite de la străbuni, cu oamenii săi harnici şi primitori şi, nu în ultimul rând, cu vinurile sale de faimă mondială şi gastronomia pe măsură, Valea Rinului este una din cele mai frumoase regiuni ale Europei. Rinul este tinutul Nibelungilor, al legendelor, al sirenei Lorelei şi al faimoaselor saga. Ruine, castele, mici orase, toate par a fi un ţinut de basm ale cărui principale oraşe sunt Koblenz, Mainz şi Mosel.
De la soare-apune la miazăzi, Rinul udă partea stângă a Germaniei pe o distanţă de peste 1.300k. De-a lungul a 65 de kilometri, Rinul se „plimbă” pe lângă patruzeci de castele şi fortăreţe, între oraşele Bingen şi Koblenz, zonă facând parte din patrimoniul mondial Unesco. Unele sunt astăzi doar ruine, dar altele au supravieţuit războaielor şi incendiilor. Dacă Dunărea e cel mai lung curs de apă din Europa, Rinul e socotit cel mai mare. Deşi izvorăşte din lacul elveţian Constanţa şi se varsă în Marea Nordului lîngă portul olandez Rotterdam, nemţii îl consideră fluviul lor tutelar, unul pe care l-au zugrăvit pictorii şi l-au cîntat poeţii, printre care Goethe şi Heine. Lordul Byron, a avertizat că nimeni nu va cunoaşte vreodată spiritul german dacă n-a văzut Rinul. Valea Rinului e magnifică, misterioasă, concurînd în frumuseţe cu cea a Loarei din Franţa.
Climatul blând de pe Valea Rinului nu reprezintă numai mediul cel mai potrivit pentru cultura de viţă de vie, ci face din poienile şi luncile Rinului locul ideal pentru plajă. La sat sau în oraş, în lunile de vară toate activităţile se desfăşoară sub razele soarelui. În majoritatea locurilor cu privire spre apă se poate face grătar, fiind în acelaşi timp foarte potrivite pentru petreceri în aer liber.
Valea Rinului este un adevărat paradis pentru iubitorii de drumeţii. Numeroase trasee turistice se intersectează în această regiune. Pe lângă numeroasele cărări stâncoase de pe malul râului, există şi aşa numitele „Lehrpfade”- trasee presărate cu puncte informative despre cultura vinului, natura ţinutului şi burg-urile medievale, care dezvăluie drumeţului o parte din secretele Văii Rinului.
Valea Rinului Mijlociu are multe de oferit nu doar în ceea ce priveşte castelele şi cetăţile ce se înşiră de o parte şi de alta a râului. Flora şi fauna din zonă sunt deasemenea unice. Păduri, pajişti, lunci, plaje, Rinul are câte ceva de oferit pentru fiecare. În apropiere se găsesc şi câteva rezervaţii naturale, ce adăpostesc numeroase specii de păsări de apă, printre care şi unele specii protejate, precum barza albă.

Salba castelelor medievale

La Rudesheim, încep să apară, dominând peisajul cîteva sute de kilometri, pînă spre Bonn, cetăţile, castelele şi fortăreţele înşiruite asemenea unor nestemate agăţate fără număr de gîtul Rinului. Majoritatea ridicate în Evul Mediu, ele au aparţinut principilor locali, ai căror urmaşi continuă să trăiască între zidurile înnegrite de secole. Ei îşi întîmpină şi azi oaspeţii cu lachei în livrele, îi plimbă cu caleştile şi îi servesc cu tacîmuri încărcate de blazoane. Ai crede că lumea aceea a dispărut, dar nu-i aşa. Mai există mărturii despre un timp în care vechii fursteni se luptau unii cu ceilalţi nu atît pentru o bucată de pămînt ori pentru un petic de pădure, cît din orgoliul de a fi recunoscuţi de stăpîni. Aceştia au construit ca să aibă ce dărîma în războaie. După care au construit iar şi au dărîmat din nou, exerciţiu ce n-a surprins la un popor care a fost mereu dezbinat şi a cărui istorie e alcătuită dintr-un şir neîntrupt de bătălii. Purtate între germanii înşişi, cu vecinii sau cu cine n-a acceptat să se supună. Altfel, colinele dimprejurul Rudesheimului sînt acoperite de podgorii şi faptul care şochează e că nici un metru de teren nu-i necultivat. Cea mai reputată casă de vinuri din orăşel, funcţionează din 1727, iar licorile ei fac obiectul licitaţiilor internaţionale ţinute la New York, Sydney, Londra şi Tokyo. Poţi cumpăra de la Drosselhof vin cu 300 de euro litrul, dar şi cu doar 2,5.
Giganticul monument de bronz numit Germania, ce copleşeşte prin măreţie, păzind cu miile sale de tone Rinul, se află în apropierea satului Kaub. Aici, feldmareşalul prusac Blucher a traversat în 1814 cu armata care avea să-l învingă pe Napoleon la Waterloo. Chiar în mijlocul apei se găseşte o biserică, aidoma unei nave de cărămidă ancorate din greşeală. Povestea acestui lăcaş, care a servit între 1327 şi 1866 ca punct vamal, e cu atît mai interesantă cu cît, de cîte ori se umflă, Rinul îl inundă pînă la jumătate provocîndu-i serioase stricăciuni. Cînd fluviul revine în albie, oamenii se apucă să cureţe biserica şi s-o reamenajeze, operaţiune ce se repetă, mi-a explicat un localnic, măcar o dată la doi ani. Ceva mai departe, în apropierea castelului fortificat de la Goarshausen, descoperi statuia lui Lorelei. Legenda spune că sirena cu cosiţe aurii pînă în brîu îi seducea cu cîntul ei pe navigatori şi, făcîndu-i să piardă direcţia, îi îneca în Rin. De la Lorelei, am părăsit Valea Rinului, nu înainte de a mai admira cîteva castele. Dacă pe ele flutură un singur steag, înseamnă că gazdele se află acasă, absenţa drapelului transmiţînd mesajul că stăpînii sînt plecaţi.

Liebenstein:
Povestea castelului Liebenstein e un basm devenit realitate: legenda „Fraţilor duşmănoşi“ Philip şi Wernervon Bolanden. Cetatea Sterrenberg a fost împărţită între cei doi fraţi în sec.XII. După moartea lui Philip fiicele acestuia au moştenit regatul. Pentru a le proteja de unchiul cel lacom, Werner, tutorele acestora a comandat să se ridice o nouă fortăreaţă: castelul Liebenstein. Conducătorii s-au schimbat din ce în ce mai des, castelul, rămas în proprietatea familiei până în 1294, decăzând treptat. În 1970 a început renovarea turnului vestic.

Wellmich:
Întemeiat în sec. 14 de către Episcopul de Trier, care l-a transformat în reşedinţă personală. La mijlocul sec. 15 au fost stopate investiţiile bisericii în acest oraş. Wellmich este astăzi o dovadă vie a unor timpuri demult trecute. Turnul bisericii ce datează din sec. 14 şi picturile murale din sec. 16 sunt o adevărată încântare pentru iubitorii de artă.

Schloss Stolzenfels se arată gălbui de departe. Cum te apropii dinspre Koblenz te aşteaptă o străduţă-spirală, prin pădurea udă şi rece. Printre copaci se arată un turn sau o poartă şi cîteva pete de lumină. Mai aproape, galbenul devine ocru, se văd turnuri şi dantelele ferestrelor închise. Friedrich Wilhelm al Prusiei a dispus reconstruirea castelului în stilul romantic (Stolzenfels a fost distrus în 1689 de francezi). Cu toate acestea, construcţia e sobră, suplă, iar camerele care se pot vizita respiră un fel de puritate mîndră. Vizitatorii sunt nevoiţi să poarte Filzpantoffel, nişte papuci uriaşi, groteşti, să fie atenţi să nu se calce, să nu îi scape din picioare, să nu se împiedice, să nu se enerveze, să nu alunece.
Camera reginei, Elisabeta Ludovica de Bavaria, e delicată şi stranie: un pat cu baldachin, cîteva sertare, portretul ei la 16 ani, un tablou cu regele, un fotoliu. Cele peste 150 de camere ale castelului nu sunt deschise pentru vizitare, însă poţi vedea grădina în stil italian şi statuia verzuie a lui Sigfried.

Spre deosebire de Stolzenfels, Marksburg a rămas în forma iniţială, de prin 1170. Nici o armată nu a distrus zidurile. Nici un străin nu a intrat prin poarta uriaşă fără a fi invitat. Castelul e întunecat. Are ceva care dă fiori. Vocea ta are ecouri stranii în coridoarele de piatră, se sparge de treptele folosite iniţial pentru călăreţi şi rămîne prinsă de porţi. În afară de camera armelor, capelă şi o cameră de dormit, toate celelalte par pivniţe. Aerul e rece, întunecat. Punctul culminant e dat, de scara îngustă, spiralată, săpată vertical în zid. Decorurile sunt austere, un pat ca de copil, roşu, un leagăn lîngă el, o masă lungă, din lemn negru, o adîncitură în zid pentru foc şi două spaţii secrete, încuiate acum. Ferestrele au gratii. Însă uşa "băii" e deschisă, o cameră destul de înaltă, cu o fereastră mare şi o toaletă din lemn. Deloc primitiv, s-ar spune. Problema, în acest castel, foarte bine apărat, este sistemul de încălzire. Îţi imaginezi războinici scunzi şi groşi, alungând frigul cu vin, stând la masa lungă, râsetele sau bombănelile lor lovind pereţii.
În camera armelor sunt echipamentele de război din anii 300 î.Hr. pînă în secolul al XVI-lea, pe manechine cu privirea fioroasă: săbii, armuri, scuturi, caschete, tablouri cu cavaleri medievali. Camera de tortură arată că războiul nu era singura lor ocupaţie, ci şi dreptatea. Chinurile rezervate celor necinstiţi, trădătorilor, hoţilor, prizonierilor, vrăjitoarelor apar într-un desen detaliat pe unul din pereţi. Instrumentele de tortură sunt: măştile de metal, piroanele, lanţurile, frânghiile şi butucii cu ţepi pentru încheieturi par ireale.


Nu trebuie să ratezi: Koblenz, Weissenturm, Deutsches Eck, castelul Stolzenfels, fortificaţiile Ehrenbreitstein, Primăria construită pe locul unei mănăstiri iezuite. Pe traseu se pot admira: ruinele Hammerstein, castelul Arenfels, Burg Datenberg;
Linz am Rhein este oraşul multicolor de pe Rin, cu clădiri în stil Fachwerk: paiţa Castelului, Primăria, Piaţa Markt, Coloana Fecioarei Maria. În Konigswinter poţi admira cheiul Rinului – zona de promenadă, castelul Konigswinter, primul trenuleţ cu cremalieră de acest gen din Germania, ce datează din sec.XIX. Drachenfels este cea mai veche rezervaţie naţională din Germania. Nibelungeshalle a fost construită cu ocazia centenarului naşterii lui Richard Wagner. Aici poţi vizita piaţa Lord Byron amenajată în memoria poetului care a făcut cunoscută întregii lumi localitatea prin scrierile sale. Koln -ul te întâmpină cu cartierul Domului, Domul din Koln cu celebrele relicve ale Magilor, Muzeul Romano – German, Muzeul de Arta, cheiurile Rinului.

Dusseldorf se mândreşte cu Konigsallee – cea mai luxoasă stradă comercială din Germania, cheiul Rinului, îndrăgita zonă de promenadă, primaria, piaţa Markt, turnul Castelului, berăria Urige.

Castelulul Neuschwanstein construit de Ludovic al II-lea “regele din poveşti”, pare conceput nu de un arhitect, ci de un decorator de teatru, asa se explică parţial decoraţiunile sale de aur şi picturile exagerate. Regele Ludovic nu a locuit în castel decât 170 de zile. În Sala Trandafirilor, Ludovic al II-lea a prezentat spectacole cu scene din Tannhauser. Castel de poveste, el a servit ca model pentru castelul din “Frumoasa din pădurea adormită” a lui Walt Disney. Construit în 1869, Castelul Neuschwanstein este unul dintre cele mai frumoase şi bine păstrate castele bavareze din Europa.

Niciun comentariu:

Lista mea de bloguri

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee

Noutati

Loading...
Loading...