Poveste pentru tine

Am întâlnit odată, prin cotloanele minţii mele trăznite, un personaj ciudat care nu avea ce să caute acolo. Un vrăjitor. Purta o robă de un maro deschis, semn de ucenic în ale meseriei, gluga permanent, acoperind capul, barba albă, de zăpadă, dincolo de care doar se ghicea gâtul lung, aristocratic. Ochii căprui, adânciţi în orbite cu o privire pătrunzătoare care speria. De fapt, asta era intenţia lui. Rău din fire? Mai degrabă jucăuş. Până aici nimic neobişnuit, aţi zice. Dar mă deranjează că mereu îşi face de cap. Ba mănâncă pâinea brutarului, ba ia ceaiul cu spiriduşii şi pe ascuns rupe bucăţele din gardurile de ciocolată. Că tare-i plac dulciurile! De cele mai multe ori şterpeleşte dovezile pe care Michel Duprè le găseşte la locul delictelor pe care le anchetează.
Şi ca şi cum nu ar fi îndeajuns, acest personaj crează mii de lumi şi locuri noi care mai de care mai neobişnuite. Of! Mi-a dat de lucru. Sunt nevoit să le vizitez pe toate. Nu am de ales. Trebuie să mă autocunosc.
Acum trebuie să plec. Am ceva de mers şi vreau să prind din urmă acest personaj buclucaş.
Pe curând.