Persoane interesate

duminică, 17 mai 2009

De ce scriu?

Mulţi îşi pun această întrebare. Mi-am pus-o şi eu, speriat de muncă enormă depusă la şlefuirea unor texte. Ȋncerc să răspund.

Sunt un visător. De când mă ştiu. Idei noi îmi cotropesc mintea mereu, se încheagă parcă singure, nu în fragmente, ci în poveşti întregi. E ca şi cum o uşă se întredeschide în minte, lăsând poveştile să iasă, fără să ţină cont de zi sau noapte, ore de şcoală sau repaus, pe stradă sau aiurea. Cele finalizate aterizează în paginile caietului. Altele însă, se rătăcesc, le uit prin cine ştie ce colţişor al minţii. Dau peste ele după zile, săptămâni, luni, ajutat de câte o imagine, un titlu, un cuvânt din cărţile citite. Atunci o iau, o şlefuiesc, o scriu, golindu-mi fruntea de povara ei.

De ce scriu? Când faţa îmi va fi prinsă în păienjenişul ridurilor, am să privesc spre trecut, la toate ideile cărora le-am dat viaţă şi am să zâmbesc. Sunt sigur. Personajele, aventurile lor, le dăruiesc viitorilor adulţi, copii de azi, ce încă ştiu, sper că vor şti atunci, să viseze.
De ce scriu? Mi-e plină inima şi mintea de cuvinte pe care simt că trebuie să le îmbogăţesc, să le dau formă, alta decât cea de până acum, apoi să le las să zboare în lume.

De ce scriu? Vreau să las ceva în urma mea. Dacă peste ani, dacă cineva se va apleca peste poveştile mele, mi-ar place să cred că va spune doar atât:

„A fost un om bun!”



Zilele trecute am primit un link. Ȋl recomand tuturor celor care se opresc aici.
http://revista-sinapsa.blogspot.com/

Un comentariu:

Maria Tirenescu spunea...

Ai motivat frumos activitatea pe care o desfăşori cu drag şi ambiţie. Îmi plac gândurile tale.

Să vedem cum şi ce vei scrie peste ani! Dar să rămâi bun!

Cu prietenie, Maria

About Me

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.

Vitrina cu trofee